Prefectul Stoica: „Vă adresez rugămintea ca de azi înainte, pe lângă distanțarea fizică, să folosiți orice mijloc de a vă proteja căile respiratorii!” Ce frumos!

Prefectul Stoica: „Vă adresez rugămintea ca de azi înainte, pe lângă distanțarea fizică, să folosiți orice mijloc de a vă proteja căile respiratorii!” Ce frumos!

Deşi de la depunerea jurământului în calitate de prefect al judeţului s-au scurs vreo 84 de zile, în toată această perioadă am trăit cu impresia că Marian Stoica e mai degrabă un “consultant” al PNL-ului, folosit oricând de Filipescu&Co în bătălia pentru debarcarea lui Iliuţă din fruntea Consiliului Judeţean decât reprezentantul unei autorităţi cu greutate de pe „firmamentul” administraţie publice locale.

Însă astăzi am avut o revelaţie, văzând că dumnealui „vorbeşte” şi călărăşenilor, fie şi prin intermediul Facebook-ului. Dar, despre ce să fie vorba?, mi-am zis. M-am gândit că ne anunţă că-şi donează pentru o lună – două salariul de prefect că tot mai are şi pensia la dispoziţie. Şi care nu-i mică deloc, nu-i aşa domn’ prefect? Sau că, măcar, se va sui în maşina de serviciu şi va face şi dumnealui un tur de orizont prin spitalele din judeţ, prezentându-ne apoi şi câteva concluzii în urma celor văzute şi constatate. Că avem spitale destule, în continuare cele mai multe dintre ele fără măşti, combinezoane sau teste rapide. Neah, nici una, nici alta.

Domnul prefect ne-a transmis doar o singură rugăminte: ca de azi înainte, pe lângă distanţarea fizică, să folosim orice mijloc de a ne proteja căile respiratorii. Ce frumos! Bravo! Bine că ne-aţi luminat domn’ prefect dar ar fi fost şi mai bine dacă ne spuneaţi şi de unde să procurăm şi măştile de rigoare, eventual şi la preţuri “decente”. Dar nu mai contează acum.

Pentru mine, cel puţin, e foarte important că n-aţi mai pomenit pe parcursul celor 3 propoziţii mari şi late de apă şi săpun, aşa cum o face într-una Plăvanul din deal. Vă mulţumesc! Şi rămân dator!

 „Luând în considerare modul de răspândire a virusului inclusiv de la persoane infectate, dar asimptomatice, specialiștii Organizației Mondiale a Sănătății au dovedit că distanțarea fizică și acoperirea căilor respiratorii ajută la stoparea răspândirii virusului.

Având în vedere concluziile acestor studii și bazându-mă pe dumneavoastră, marea majoritate a cetățenilor călărășeni care ați tratat cu responsabilitate și ați respectat întocmai măsurile transmise până acum, vă adresez rugămintea ca de azi înainte, pe lângă distanțarea fizică, să folosiți orice mijloc de a vă proteja căile respiratorii. În acest fel vă protejați pe dumneavoastră, dar și pe cei din jur reducând într-un procent considerabil posibilitatea transmiterii virusului COVID-19.

Vă mulțumesc!”

Prefectul județului Călărași, MARIAN STOICA

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.