CJSU / Duminică, 29 martie: 2650 persoane sunt autoizolate și monitorizate la domiciliu; 194, în carantină instituționalizată; 2 dosare penale întocmite sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor

CJSU / Duminică, 29 martie: 2650 persoane sunt autoizolate și monitorizate la domiciliu; 194, în carantină instituționalizată; 2 dosare penale întocmite sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor

În data de 29.03.2020, în județul Călărași, conform datelor centralizate de Direcția de Sănătate Publică, 2650 persoane sunt autoizolate și monitorizate la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 194 de persoane.

La data de 28.03.2020 s-a încheiat perioada de carantină/izolare pentru 33 de persoane, acestea neavând probleme de sănătate.

Precizăm că informările referitoare la numărul de persoane depistate pozitiv în urma testelor COVID-19 efectuate și numărul de teste COVID-19 efectuate se fac doar de la nivel central, prin comunicare și publicare zilnică.

Până la această dată, prin structurile abilitate ale MAI, au fost întocmite 2 dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal. Totodată, structurile de ordine publică au aplicat 232 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de izolare/carantină.

În ultimele 24 de ore, polițiștii și jandarmii au aplicat 152 de sancțiuni în valoare de aproximativ 248.000 lei persoanelor care nu au respectat măsurile/restricțiile stabilite de Ordonanța Militară nr. 3 din 24.03.2020, referitoare la condiţiile în care se poate realiza circulaţia.

Poliția si Jandarmeria desfășoară în continuare misiuni specifice în vederea prevenirii răspândirii COVID-19. În acest context, recomandăm cetățenilor să evite deplasările dacă nu au un motiv bine întemeiat.

❗️Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE - 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor.

❗️Instituția Prefectului județului Călărași face apel la cetățeni să respecte întocmai recomandările specialiștilor privind normele de igienă și distanțare socială, precum și prevederile ordonanțelor militare. Reducerea la minimum a riscului de expunere la noul coronavirus este singura cale de a ține sub control răspândirea epidemiei.