Termenul pentru anunțarea intenției de restructurare financiară se extinde până la 31 octombrie 2019

Termenul pentru anunțarea intenției de restructurare financiară se extinde până la 31 octombrie 2019

Guvernul a decis, la propunerea Ministerului Finanțelor Publice, majorarea cu o lună a termenului de depunere a notificării privind intenția de restructurare a obligațiilor bugetare de la 30 septembrie 2019 la 31 octombrie 2019, pentru a acorda tuturor operatorilor economici timpul necesar adoptării acestei decizii de restructurare a datoriilor fiscale, întrucât luarea unei astfel de decizii presupune și o consultare prealabilă atât cu organele fiscale de administrare ale ANAF, cât și cu un expert independent pentru evaluarea posibilității îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege în cazul fiecăruia.

O altă facilitate fiscală decisă în ședința de guvern a fost ca ANAF să suspende executarea silită de la data notificării intenției de restructurare, și nu de la data depunerii solicitării de restructurare, deoarece planul de restructurare cu datoriile incluse în certificatul de atestare fiscală trebuie întocmit imediat după notificare.

Au mai fost decise și alte modificări ale Ordonanței Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilități fiscale. Astfel, în aplicarea cap.II din O.G. nr.6/2019, vor fi exceptate de la anulare accesoriile aferente obligațiilor bugetare principale reprezentând ajutor de stat de recuperat sau fonduri ce se cuvin bugetului Uniunii Europene. S-a mai decis ca operatorii economici care au notificat ANAF despre intenția de restructurare a obligațiilor bugetare să fie acceptați în procedurile de atribuire a contractelor de achiziție publică până la data comunicării deciziei de aprobare sau respingere a restructurării obligațiilor bugetare. Scopul acestei măsuri este de a permite debitorului să poată participa la licitații publice și să poată întocmi un plan de restructurare viabil pentru depășirea dificultăților financiare.

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.