Guvernul a aprobat miercuri prelungirea stării de alertă, cu încă 30 de zile, pe întreg teritoriul României, începând din data de 12 iunie, a anunţat prim-ministrul Florin Cîţu, precizând că la meciul din optimile Campionatului European de Fotbal, care se va desfăşura în România, va fi permis accesul publicului până la 50% din capacitatea tribunelor Arenei Naţionale.
Prim-ministrul a informat, de asemenea, la finalul şedinţei Executivului, că se redeschide punctul de trecere a frontierei România - Republica Moldova de la Rădăuţi Prut, judeţul Botoşani.
El a mai anunţat că s-a decis permiterea organizării şi desfăşurării în aer liber a evenimentelor, întrunirilor în cadrul campaniei electorale aferente alegerilor locale parţiale din data 27 iunie, cu participarea unui număr de până la 1.000 de persoane.
Potrivit lui Cîţu, s-a stabilit şi extinderea numărului de persoane care să participe la evenimente private, nunţi, botezuri, la maxim 200 în interior şi cu asigurarea unei suprafeţe de 2 mp pentru fiecare.
sursa www.agerpres.ro