S. Grindeanu, despre pasajul de la Drajna: Sunt mulţumit de modul în care evoluează lucrările! Constructorul român a ajuns aproape la 50%!

S. Grindeanu, despre pasajul de la Drajna: Sunt mulţumit de modul în care evoluează lucrările! Constructorul român a ajuns aproape la 50%!

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, vicepremierul Sorin Grindeanu, a afirmat, vineri, că lucrările la Pasajul de la Drajna, din judeţul Călăraşi, au fost realizate în proporţie de 50%, iar în aceste condiţii sunt şanse ca pasajul să fie deschis mai devreme de termenul pe care îl prevede contractul - iunie 2023.

"Am verificat astăzi lucrările de la Pasajul de la Drajna, din judeţul Călăraşi. Sunt mulţumit de modul în care evoluează lucrările! Constructorul român a ajuns aproape la 50%, în condiţiile în care a început lucrările în luna ianuarie! Dacă va menţine ritmul de lucru, sunt şanse mari ca Pasajul de la Drajna (2,74 km) să fie deschis mai devreme decât prevede contractul (iunie 2023). Proiectarea şi construcţia acestui pasaj au o valoare de 98,12 milioane de lei (fără TVA) şi sunt finanţate prin POIM. Pasajul de la Drajna va aduce o serie de beneficii la nivel regional şi naţional: creşterea vitezei de tranzitare prin eliminarea timpilor pierduţi acum la barieră; creşterea siguranţei rutiere prin eliminarea traversării la nivel a căii ferate", a scris Grindeanu, pe pagina de facebook.

Pasajul de la Drajna va traversa DN3A şi linia de cale ferată Bucureşti - Constanţa şi face parte din viitorul Drum Expres Călăraşi-Brăila.

Sursa www.agerpres.ro

soringrindeanudrajna2

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.