MMPS: Plăţile indemnizaţiei de şomaj tehnic pentru PFA se fac în conturile PFA-urilor şi nu în conturile personale

MMPS: Plăţile indemnizaţiei de şomaj tehnic pentru PFA se fac în conturile PFA-urilor şi nu în conturile personale

Plăţile indemnizaţiei de şomaj tehnic pentru Persoane Fizice Autorizate (PFA) se fac de către AJPIS-uri în conturile PFA-urilor şi nu în conturile personale, a declarat, vineri, secretarul de stat din Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale (MMPS), Alin Ignat, într-o conferinţă de presă online.

Acesta explicat că peste 22.000 de cereri au fost înregistrate la AJPIS-uri în ultimele trei zile.

Secretarul de stat din MMPS a estimat că săptămâna viitoare AJPIS-urile vor efectua primele plăţi către PFA.

"În legătură cu Persoanele Fizice Autorizate, trebuie să fac precizarea că plăţile se fac în contul PFA-urilor, din motivul că această măsură de sprijin este adresată Persoanelor Fizice Autorizate, tocmai de aceea nu se poate face o plată din Bugetul de Stat într-un cont personal. În fiecare zi căutăm soluţii şi ne adaptăm mesajelor transmise de cetăţeni. Vă dau garanţia Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială că vom acţiona rapid şi eficient, că vom prelucra cererile cu cea mai mare rapiditate, iar primele plăţi vor veni cât mai curând posibil, sperăm chiar la începutul săptămânii viitoare. (...) Facem toate demersurile ca plăţile beneficiilor sociale - alocaţii, indemnizaţii de creşterea copilului, ajutoare sociale, facem toate eforturile să le plătim cât mai repede, poate chiar înainte de termenul prevăzut, poate chiar înainte de Sărbători", a afirmat Alin Ignat.

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.