Ministerul Dezvoltării aprobă construcția altor 10 creșe noi. Pe listă figurează şi municipiul Călăraşi!

Ministerul Dezvoltării aprobă construcția altor 10 creșe noi. Pe listă figurează şi municipiul Călăraşi!

Alte 10 noi construcții de creșe au primit aprobare prin Programul național de construcție de creșe, derulat din 2021 de Ministerul Dezvoltării, anunță ministrul Cseke Attila. Numărul total al creșelor aprobate pentru a fi construite, la nivel național, crește, astfel, la 53.

”Ministerul Dezvoltării susține dezvoltarea echitabilă a localităților, de aceea, pentru fiecare municipiu reședință de județ și municipiu am aprobat construirea unei creșe sau două acolo unde numărul locuitorilor depășește 100.000. Am aprobat finanțarea pentru primele 43 de creșe în noiembrie, iar acum am aprobat alte 10 noi construcții în fiecare parte a țării”, a declarat ministrul dezvoltării, Cseke Attila.

Ministrul dezvoltării a precizat: în urma aprobării finanțării, construirea acestor creșe noi, moderne, intră în proces de achiziție publică, urmând ca, după aceea, să fie demarate lucrările de construcție.

Conform actului normativ aprobat, se vor construi creșe mici, cu o capacitate de 40 de antepreșcolari în Câmpia Turzii, Galați, Oradea, Orăștie și Vaslui, iar creșe mari, pentru 100-110 de copii în Deva, Galați și Roman. În Bârlad și Călărași vor fi construite creșe de dimensiuni medii (70 de copii).

”Sprijinim educația timpurie a copiilor, tinerele familii și tinerele mame în întoarcerea pe piața forței de muncă după întemeierea unei familii și terminarea concediului de creștere a copilului”, a conchis Cseke Attila.

Proiect Tip – Creşă medie pentru maxim 7 grupe – 70 de copii

Suprafaţă teren necesar: 3.510,18 mp

Lungime teren: 41,1 m

Suprafaţa construită creşă: 1.765,82 mp

Lungime construcţie: 76,16 m

Lăţime construcţie: 34,13 m

Regim de înălţime: Parter

Valoarea de investiţie

- 17.092.424,85 lei cu TVA (varianta cu pompe de căldură + centrală pe combustibil gaz)

- 17.263.483,70 lei cu TVA (varianta cu pompe de căldură + centrală pe combustibil solid (peleţi))

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.