Hotărâre de Guvern pentru sprijinirea celor afectaţi de tornadă

Hotărâre de Guvern pentru sprijinirea celor afectaţi de tornadă

Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale va iniţia o Hotărâre de Guvern pentru a-i sprijini cu nişte sume de bani pe oamenii din Călăraşi afectaţi de tornada de marţi, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, ministrul de resort, Marius Budăi.

"Trebuia să avem o reacţie. Aseară am luat legătura cu Agenţia de Plăţi şi Inspecţia Socială. Cei de la ISU ne-au sprijinit şi ne-au zis care sunt treburile acolo. Azi merg iarăşi şi mâine întocmesc situaţia finală pentru a putea prezenta la Guvern şi să discutăm măsurile pe care să le luăm. Am vorbit şi cu doamna premier (Viorica Dăncilă n.r.) şi cu domnul preşedinte Dragnea (preşedintele PSD, Liviu Dragnea n.r.) şi va fi o Hotărâre de Guvern pentru nişte sume de bani. Atât cât putem noi din punct de vedere legal, AJPIS, să dăm, cu titlu de eliminare a excluziunii, să ajutăm aceşti oameni care sunt la necaz. Ne dorim ca săptămâna viitoare, în şedinţa de Guvern, să o avem", a spus Marius Budăi.

Potrivit unor surse oficiale, circa 10-15 gospodării au fost afectate în zonă, una mai grav, iar la restul este vorba doar de dependinţe.

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.