HG privind prelungirea stării de alertă, începând cu data de 17 iulie, pentru o perioadă de 30 zile, a fost publicată în Monitorul Oficial

HG privind prelungirea stării de alertă, începând cu data de 17 iulie, pentru o perioadă de 30 zile, a fost publicată în Monitorul Oficial

Hotărârea de Guvern privind prelungirea stării de alertă pe territoriul României, începând cu data de 17 iulie 2020, pentru o perioadă de 30 zile, a fost publicată joi în Monitorul Oficial.

Actul normativ stabileşte şi măsurile care se aplică pe durata stării de alertă pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Decizia privind prelungirea stării de alertă a fost adoptată miercuri în cadrul unei şedinţe extraordinare de Guvern.

Vicepremierul Raluca Turcan a declarat, miercuri, la finalul reuniunii extraordinare că Guvernul a adoptat prelungirea stării de alertă cu 30 de zile, având în vedere creşterea numărului de cazuri de COVID-19 şi deceselor înregistrate la persoane infectate cu SARS-CoV-2. "Am adoptat în şedinţa de Guvern o hotărâre cu prelungirea stării de alertă cu încă 30 de zile, iar această decizie este necesară pentru că avem o creştere a numărului de infectări şi o creştere a numărului de decese. Această prelungire a stării de alertă nu vine nici cu restricţii noi, dar, din nefericire, nici cu măsuri noi de relaxare aşa cum ne-am fi dorit pe domeniile care au rămas încă afectate", a precizat Turcan.

Sursa www.agerpres.ro

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.