Fonduri suplimentare pentru proiectele finanţate prin PNDL

Fonduri suplimentare pentru proiectele finanţate prin PNDL

Guvernul a aprobat astăzi, 13 decembrie, printr-o hotărâre, alocarea sumei de 300 de milioane de lei pentru suplimentarea bugetului Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP) pe anul 2018.

Suma va fi alocată din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, în vederea decontării proiectelor finanţate prin Programul National de Dezvoltare Locală (PNDL) - etapele I şi II, şi acoperă cuantumul estimat al solicitărilor de decontare pentru finanţarea obiectivelor de investiţii incluse în PNDL şi neonorate până la această dată.

PNDL a fost conceput în vederea susţinerii de către stat prin alocarea de fonduri de la bugetul de stat, prin bugetul MDRAP, a autorităţilor administraţiei publice locale, în vederea implementării proiectelor de dezvoltare şi îmbunătăţire a infrastructurii locale.

Prin OUG nr. 6/2017 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru stabilirea unor măsuri privind realizarea investiţiilor finanţate din fonduri publice, au fost instituite două etape pentru derularea PNDL, respectiv:

- etapa I - în care sunt incluse obiectivele de investiţii aflate în finanţare la data de 31 decembrie 2016;

- etapa a II-a - pentru programarea bugetară 2017-2020, în cadrul căreia se asigură finanţarea pentru un număr de până la 9.500 obiective de investiţii noi introduse în program, în domeniile prevăzute la art. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/2013, aprobată prin Legea nr. 89/2015, cu modificările şi completările ulterioare, din care cel mult 2.500 de creşe şi grădiniţe şi cel mult 2.000 de unităţi de învăţământ preuniversitar care necesită efectuarea de lucrări de realizare/extindere/reabilitare/ modernizare/dotare în vederea obţinerii autorizaţiilor de funcţionare şi pentru desfăşurarea în bune condiţii a procesului educaţional, pentru care se asigură finanţarea multianuală, conform prevederilor legale, până la finalizarea acestora.

Serviciul Comunicare

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice