ANSVSA: Actualizarea situaţiei privind evoluţia Pestei Porcine Africane

ANSVSA: Actualizarea situaţiei privind evoluţia Pestei Porcine Africane

La această dată, Pesta Porcină Africană (PPA) evoluează în 260 de localităţi din 26 de judeţe, cu un număr de 792 de focare (dintre care 17 focare în exploataţii comerciale şi 5 focare în exploataţii de tip A). Numărul focarelor active se află în scădere faţă de precedenta actualizare a situaţiei. În alte 8 judeţe există doar cazuri la mistreţi. De la prima semnalare a prezenţei virusului PPA în România, pe data de 31 iulie 2017 şi până în prezent, au fost eliminaţi 539.341 de porci afectaţi de boală şi există 2.262 de cazuri la mistreţi.

 

În anul 2018, numărul porcilor afectaţi de PPA a reprezentat 9,3% din efectivul de suine din ţara noastră, în timp ce, pentru primele zece luni ale lui 2019, procentul este de 3,7%.

În total au fost stinse 1.978 de focare după cum urmează:

- 54 de focare în judeţul Satu Mare;

- 43 de focare în judeţul Dâmboviţa (dintre care unul într-o exploataţie de tip A şi unul într-o exploataţie comercială);

- 81 de focare în judeţul Buzău (dintre care unul într-o exploataţie de tip A);

- 3 focare în judeţul Maramureş;

- 172 de focare în judeţul Brăila (dintre care 12 în exploataţii comerciale);

- 159 de focare în judeţul Dolj;

- 8 focare în judeţul Vrancea;

- 85 de focare în judeţul Bihor;

- 150 de focare în judeţul Ialomiţa;

- 10 focare în judeţul Ilfov;

- 27 de focare în judeţul Giurgiu;

- 18 focare în judeţul Argeş (dintre care unul într-o exploataţie de tip A);

- 65 de focare în judeţul Olt;

- 54 de focare în judeţul Galaţi;

- 144 de focare în judeţul Teleorman;

- 95 de focare în judeţul Constanţa;

- 121 de focare în judeţul Călăraşi (dintre care 4 focare în exploataţii comerciale);

- 3 focare în judeţul Timiş;

- 10 focare în judeţul Sălaj;

- 586 de focare în Tulcea (dintre care 5 focare în exploataţii comerciale şi un focar într-o exploataţie de tip A);

- 18 focare în Arad (dintre care unul într-o exploataţie de tip A);

- 2 focare în judeţul Covasna;

- 4 focare în judeţul Bacău;

- 18 focare în judeţul Botoşani;

- 2 focare în judeţul Vâlcea;

- 43 de focare în judeţul Prahova;

- un focar în judeţul Hunedoara;

- 2 focare în judeţul Mehedinţi.

Detaliat, situaţia focarelor active de PPA se prezintă astfel:

- Judeţul Satu-Mare - 2 focare (dintre care unul într-o exploataţie comercială) şi 160 de cazuri la mistreţi;

- Judeţul Bihor - 14 focare în gospodăriile populaţiei şi 182 de cazuri la mistreţi;

- Judeţul Sălaj - 47 de cazuri la mistreţi;

- Judeţul Tulcea - un focar în gospodăria populaţiei şi 178 de cazuri la mistreţi;

- Judeţul Brăila - 30 de focare (dintre care 3 focare în exploataţii comerciale) şi 24 de cazuri la mistreţi;

- Judeţul Constanţa - 2 focare în gospodăria populaţiei şi 33 de cazuri la mistreţi;

- Judeţul Ialomiţa - 15 focare în gospodăriile populaţiei şi 165 de cazuri la mistreţi;

- Judeţul Galaţi - un focar în gospodăriile populaţiei şi 40 de cazuri la mistreţi;

- Judeţul Ilfov - 18 focare (dintre care 2 focare în exploataţii comerciale) şi 151 de cazuri la mistreţi;

- Judeţul Călăraşi - un focar într-o exploataţie comercială şi 114 cazuri la mistreţi;

- Judeţul Buzău - 7 focare în gospodăriile populaţiei şi 24 de cazuri la mistreţi;

- Judeţul Giurgiu - 241 de focare (dintre care 5 focare exploataţii comerciale şi 3 focare în exploataţii de tip A) şi 293 de cazuri la mistreţi;

- Judeţul Teleorman - 229 de focare în gospodăriile populaţiei şi 534 de cazuri la mistreţi;

- Judeţul Argeş - 11 focare (dintre care 2 focare în exploataţii comerciale şi unul într-o exploataţie de tip A) şi 9 cazuri la mistreţi;

- Judeţul Olt - 58 de focare (dintre care un focar într-o exploataţie comercială) şi 5 cazuri la misteţi;

- Judeţul Dâmboviţa - 8 focare (dintre care un focar într-o exploataţie comercială) şi 40 de cazuri la mistreţi;

- Judeţul Bistriţa-Năsăud - 4 cazuri la mistreţi.

- Judeţul Botoşani - 95 de cazuri la mistreţi;

- Judeţul Dolj - 73 de focare în gospodăriile populaţiei şi 27 de cazuri la mistreţi;

- Judeţul Maramureş - 20 de cazuri la mistreţi;

- Judeţul Prahova - 8 cazuri la mistreţi;

- Judeţul Iaşi - 2 focare în gospodăriile populaţiei şi un caz la mistreţ;

- Judeţul Vrancea - 6 focare în gospodăriile populaţiei şi 24 de cazuri la mistreţi;

- Judeţul Arad - 17 focare (dintre care un focar înntr-o exploataţie de tip A) şi 59 de cazuri la mistreţi;

- Judeţul Vaslui - 9 focare (dintre care unul într-o fermă comercială) şi 5 cazuri la mistreţi;

- Judeţul Gorj - 38 de focare în gospodăria populaţiei şi 4 cazuri la mistreţi;

- Judeţul Vâlcea - un caz la mistreţ;

- Judeţul Neamţ - 2 focare în gospodăriile populaţiei;

- Judeţul Sibiu - 4 focare în gospodăriile populaţiei şi un caz la mistreţ;

- Judeţul Covasna - un focar în gospodăria populaţiei şi 6 cazuri la mistreţi;

- Judeţul Braşov - un focar în gospodăria populaţiei şi 6 cazuri la mistreţi;

- Judeţul Alba - un focar în gospodăria populaţiei;

- Judeţul Mureş - un caz la mistreţ;

- Judeţul Bacău - un caz la mistreţ.

 

Până la această data (18.11.2019) au fost despăgubiţi 13.665 de proprietari, valoarea totală a plăţilor fiind de 327.127.270 de lei.

Detaliat, situaţia plăţilor despăgubirilor se prezintă astfel:

- Judeţul Satu-Mare - au fost plătite despăgubiri pentru 50 de exploataţii afectate dintr-un total de 53 de exploataţii în valoare de 217.320 de lei;

- Judeţul Bihor - au fost plătite despăgubiri pentru 280 de exploataţii din 283 afectate în valoare de 1.340.420 de lei;

- Judeţul Tulcea - au fost plătite despăgubiri pentru 1.173 de exploataţii dintr-un total de 1.185 de exploataţii în valoare de 46.622.790 de lei;

- Judeţul Brăila - au fost plătite despăgubiri pentru 3.982 de exploataţii dintr-un total de 3.993 de exploataţii în valoare de 189.721.270 de lei;

- Judeţul Constanţa - au fost plătite despăgubiri pentru 854 de exploataţii din cele 874 afectate în valoare de 3.968.250 de lei;

- Judeţul Ialomiţa - au fost plătite despăgubiri pentru 2.493 de exploataţii dintr-un total de 2.604 de exploataţii în valoare de 6.772.000 de lei;

- Judeţul Galaţi - au fost plătite despăgubiri pentru 223 de exploataţii dintr-un total de 251 de exploataţii afectate în valoare de 723.000 de lei;

- Judeţul Ilfov - au fost plătite despăgubiri pentru 45 exploataţii în valoare de 37.655.430 de lei;

- Judeţul Călăraşi - au fost plătite despăgubiri pentru 438 de exploataţii din cele 454 afectate în valoare de 19.768.490 de lei;

- Judeţul Teleorman - au fost plătite despăgubiri pentru 1.412 de exploataţii dintr-un total de 1.413 de exploataţii în valoare de 4.499.650 de lei;

- Judeţul Vrancea - au fost plătite despăgubiri pentru 9 exploataţii din cele 15 afectate în valoare de 98.380 de lei;

- Judeţul Giurgiu - au fost plătite despăgubiri pentru 670 exploataţii din cele 675 afectate în valoare de 5.182.590 de lei;

- Judeţul Dolj - au fost plătite despăgubiri pentru 1.015 exploataţii din cele 1.241 afectate în valoare de 5.317.390 de lei;

- Judeţul Buzău - au fost plătite despăgubiri pentru 56 de exploataţii din cele 57 afectate în valoare de 230.830 de lei;

- Judeţul Argeş - au fost plătite despăgubiri pentru 19 exploataţii din cele 25 afectate în valoare de 136.270 de lei;

- Judeţul Olt - au fost plătite despăgubiri pentru 629 de exploataţii dintr-un total de 644 de exploataţii afectate în valoare de 2.374.320 de lei;

- Judeţul Botoşani - au fost plătite despăgubri pentru toate cele 19 exploataţii afectate în valoare de 82.420 de lei;

- Judeţul Covasna - au fost plătite despăgubiri pentru cele 43 de exploataţii afectate în valoare de 69.000 de lei;

- Judeţul Dâmboviţa - au fost plătite despăgubiri pentru 49 de exploataţii din cele 50 afectate în valoare de 1.402.390 de lei;

- Judeţul Sălaj - au fost plătite despăgubiri pentru cele 4 exploataţii afectate în valoare de 29.990 de lei;

- Judeţul Prahova - au fost plătite despăgubiri pentru 98 din cele 105 exploataţii afectate în valoare de 407.740 de lei;

- Judeţul Vâlcea - au fost plătite despăgubiri pentru cele 2 exploataţii afectate în valoare de 3.500 de lei;

- Judeţul Gorj - au fost plătite despăgubiri pentru 5 din cele 13 exploataţii afectate în valoare de 23.970 de lei;

- Judeţul Vaslui - au fost plătite despăgubiri pentru 16 din cele 18 de exploataţii afectate în valoare de 59.000 de lei;

- Judeţul Arad - au fost plătite despăgubiri pentru 79 din cele 326 exploataţii afectate în valoare de 416.140 de lei;

- Judeţul Sibiu - au fost plătite despăgubiri pentru 2 din cele 5 exploataţii afectate în valoare de 4.720 de lei;

 

Prezenţa virusului PPA în ţara noastră a fost semnalată pentru prima oară pe 31 iulie 2017, în judeţul Satu-Mare.

Evoluţia bolii este în permanentă monitorizată, prin examene clinice şi de laborator, iar zilnic se analizează situaţia existentă, se aplică măsuri şi se întreprind acţiuni în funcţie de circumstanţe.

ANSVSA solicită sprijinul şi înţelegerea cetăţenilor pentru respectarea acestor măsuri, având în vedere gravitatea bolii şi consecinţele economice grave generate de apariţia ei.

Acţiunile autorităţilor sunt conjugate şi întreprinse pentru a gestiona eficient focarele de boală, pentru a le lichida cât mai rapid şi pentru a împiedica răspândirea bolii.

Orice suspiciune de boală trebuie anunţată imediat medicului veterinar sau DSVSA judeţeană.

Pentru a împiedica răspândirea bolii, toate animalele suspecte trebuie sacrificate şi neutralizate, iar proprietarii vor fi despăgubiţi de către stat, în condiţiile prevăzute de legislaţie.

Facem precizarea că pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având, însă, impact la nivel economic şi social.

Serviciul Comunicare şi Logistică Documentară

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.