PMC | Proiect depus pentru extinderea reţelei de iluminat public

PMC | Proiect depus pentru extinderea reţelei de iluminat public

Luna trecută, consilierii locali au adoptat, printre altele, şi un proiect de hotărâre privind aprobarea participării UAT Municipiul Călăraşi la Programul privind creșterea eficienței energetice a infrastructurii de iluminat public, a indicatorilor tehnico-economici şi a depunerii proiectului cu titlul:„Extindere reţea iluminat public în cartierele din municipiul Călăraşi”.

Valoarea totală a proiectului este de 5.043.925,70 lei (inclusiv TVA), din care valoarea eligibilă, 4.999.891,80 lei (inclusiv TVA). Contribuţia propria este 0 lei. Conform proiectului de hotărâre, s-a aprobat şi susținerea cheltuielilor neeligibile ale proiectului în cuantum de 44.033,90 lei (inclusiv TVA) şi a altor cheltuieli neeligibile și conexe ce pot apărea pe perioada de evaluare și implementare a proiectului.

„Obiectul Programului, gestionat de către Ministerul Mediului, prin Administrația Fondului pentru Mediu, vizează modernizarea sistemelor de iluminat public prin înlocuirea corpurilor de iluminat existente având un consum ridicat de energie electrică cu corpuri de iluminat cu surse LED, completarea sistemului de iluminat public existent cu corpuri de iluminat cu surse LED (în situaţiile în care stâlpii de pe tronsonul respectiv nu sunt echipaţi cu corpuri de iluminat sau acestea sunt deteriorate/nefuncţionale), extinderea sistemului de iluminat existent, precum şi achiziţionarea şi instalarea sistemelor de telegestiune aferente obiectivelor de investiţii.

Prin intermediul acestui program vor fi sprijinite activități/ acțiuni specifice realizării de investiții prin creşterea performanţei energetice a acestora, respectiv:

a) respectă prevederile standardelor din seria SR EN 13201 pentru iluminat public, ale standardelor din seria SR EN 60598 pentru corpuri de iluminat şi ale standardelor din seria SR EN 50419 privind marcarea echipamentelor electrice şi electronice, asumate prin cererea de finanţare;

b) cuprinde şi achiziţionarea şi instalarea sistemului de telegestiune aferent obiectivului de investiţie propus;

c) demonstrează economie de energie de minimum 25%, aşa cum este definită la art. 4 alin. (1) lit. o);

d) prevede realizarea iluminatului stradal rutier şi/sau stradal pietonal; nu sunt acceptate la finanţare tipurile de iluminat arhitectural, iluminat ornamental-festiv sau alte tipuri de iluminat în afara celui menţionat mai sus;

e) furnizarea/prestarea serviciului de iluminat public se realizează/se va realiza prin intermediul unui operator, în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (4) din Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care prevăd că serviciile de utilităţi publice sunt furnizate /prestate prin intermediul unor operatori sau al unor operatori regionali definiţi potrivit art. 4 din prezentul ghid, şi ale Legii serviciului de iluminat public nr. 230/2006, cu modificările şi completările ulterioare.”, se arată în Referatul de aprobare.

Suma alocată programului de finanţare este de 500 milioane lei iar suma solicitată în baza celor 565 de dosare depuse la nivel naţional este de 751.276.547,32 lei.

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.