Consiliul Local a aprobat procedura închirierii prin licitaţie a spaţiilor comerciale din Bazarul Big

Consiliul Local a aprobat procedura închirierii prin licitaţie a spaţiilor comerciale din Bazarul Big

Pe ordinea de zi a şedinţei ordinare a Consiliului Local desfăşurată joia trecută s-a aflat şi Proiectul de hotărâre privind aprobarea studiului de oportunitate precum și procedura închirierii prin licitație publică a 87 de spaţii comerciale (12 mp/spaţiu), parte integrantă obiectiv Bazar Big administrat de catre SP Pieţe Oboare, având suprafaţa totală de 1.600 mp, situat in str. Belşugului, având numărul cadastral 20527, municipiul Călăraşi, adoptat cu 14 voturi (s-au înregistrat şi 6 abţineri din partea grupului de consilieri PNL).

Concret, a fost aprobată procedura organizării licitaţiei pentru închirierea celor 87 de spaţii comerciale în suprafaţă fiecare de 12 mp. Preţul minim de închiriere este de de 12 euro / mp, rezultând un total de 144 euro/spaţiu. Durata iniţială a închirierii este de 2 ani, cu posibilitatea de prelungire în limita a 5 ani.

„Propunerea SP Pieţe Oboare survine în primul rând pe fondul faptului că tarifele aplicabile acestui obiectiv nu au suferit modificări de o lungă perioadă de timp, în condiţiile în care costurile cu utilităţile şi salarizarea au suferit modificări semnificative în sensul creşterii acestora, cât şi costul efectiv cu edificarea contrucţiei şi a parcării aferente, dotările ultramoderne de care beneficiază, etc care au presupus investiţii din partea Primăriei Municipiului Călăraşi de aproximativ 6.000.000 lei, care în mod obligatoriu trebuie să se regăsească în tariful aplicabil per mp. Pe de altă parte, investiţia în cauză era imperios necesară, având în vedere că vechiul amplasament nu mai corespundea din niciun punct de vedere normelor privind comerţul, ci dimpotrivă era un real pericol pentru comercianţi şi cetăţeni, majorarea propusă reflectând întocmai, pe lângă justificarea preţurilor, realizarea dezideratului comercianţilor şi cetăţenilor în ceea ce priveşte asigurarea unui comerţ civilizat şi în condiţii de siguranţă.

Nu în ultimul trebuie remarcat faptul că investiţia conduce în mod indubitabil la înfrumuseţarea zonală şi creşterea exponenţială a investiţiilor în zonă.

Revenind la modalitatea de calcul, aceasta este structurată pe mai multe componente, după cum urmează:

Valoare investiţie: 6.000.000 lei;

6.000.000 lei : 25 ani : 12 luni : 87 spaţii = 230 lei/spaţiu

230 lei/spaţiu : 5 lei (valoare euro) = 46 euro/spaţiu

Valoare spaţiu/mp : 46 euro : 12 mp (suprafaţă spaţiu) = 3,83 euro/mp/lună

Utilităţi

- gaze naturale – 5000 lei/lună

- energie electrică – 7000 lei/lună

- salubritate – 6000 lei/lună. Preturile sunt propuse conform istoricului plăţilor SP Pieţe Oboare

- materiale întreţinere obiectiv – 1000 lei/lună

Total: 21.000 lei/lună : 87 spaţii : 5 lei (valoare euro) = 48 euro/spaţiu

48 euro/spaţiu : 12 mp (suprafaţă spaţiu) = 4 euro/mp/spaţiu/lună

Cheltuieli personal

- un număr de două persoane responsabile cu curăţenia obiectivului

- un administrator obiectiv

- un casier

Total: 20.000 lei : 87 spaţii : 5 lei (valoare euro) = 46 euro/spaţiu

46 euro : 12 mp (suprafaţă spaţiu) = 3,83 euro/mp/lună

Total componente: 3,83 euro (valoare investiţie)+4 euro (utilităţi)+3,83 euro (cheltuieli personal) = 11,66 euro/mp/lună

Propunerea SP Pieţe Oboare: 12 euro/mp/spaţiu X12 mp (suprafaţă spaţiu) = 144 euro/spatiu/lună (720 lei)

 

Spaţiile, în număr de 87, fac parte integrantă din clădirea în suprafaţă de 1600 mp, beneficiind de climatizare modernă, la standarde europene, parcare generoasă pe toate laturile obiectivului, grupuri sanitare, cabine de probă, instalaţii de stingere a incendiilor etc.

În ceea ce priveşte procedura aplicată, SP Pieţe Oboare propune Consiliului Local Călăraşi aprobarea scoaterii la licitaţie aplicându-se procedura închirierii, pe care considerăm că este mai oportună decât cea a concesionării, conform Codului Administrativ, caietului de sarcini şi documentaţiei aferente anexate, la preţul per mp sus-menţionat, pe o perioadă de 2 ani, cu posibilitatea prelungirii până la 5 ani.

Potrivit art.14 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică ”Închirierea bunurilor proprietate publică a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale se aprobă, după caz, prin Hotărâre a Guvernului, a Consiliului Judeţean, a Consiliului General al Municipiului Bucureşti sau a consiliului local iar contractul de închiriere va cuprinde clauze de natură să asigure exploatarea bunului închiriat, potrivit specificului acestuia. Contractul de închiriere se poate încheia, după caz, de orice persoană fizică sau juridică, română sau străina, de către titularul dreptului de proprietate sau de administrare”.

Conform art. 15 ”Concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate publică se face prin licitaţie publică, în condiţiile legii”.

Având în vedere cele sus-enunţate, SP Pieţe Oboare, în calitate de administrator, poate valorifica spaţiile în cauză, urmând procedura licitaţiei publice.”, se arată în Expunerea de motive.

În cadrul dezbaterilor, consilierul PNL, Viorel Ivanciu a propus amendamentul potrivit căruia licitaţia să pornească de la preţul de 8 euro / mp, respins după intervenţia directorului SPPO, Vasile Manea care a subliniat că tariful propus asigură acoperirea cheltuielilor legate suma investită, utilităţi şi personal.

 

           

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.