Vasile Iliuţă: Proiectul privind reabilitarea sediului Prefecturii e depus la Ministerul Dezvoltării

Iliuta Vasile site Arena

Preşedintele Consiliului Judeţean, Vasile Iliuţă, a declarat într-o conferinţă de presă, susţinută recent că reabilitarea Prefecturii constituie o prioritate iar Executivul a identificat, în acest sens, două modalităţi de finanţare a lucrărilor. „Proiectul privind reabilitarea sediului Prefecturii e depus, la acest moment, la Ministerul Dezvoltării. Suntem în lista sinteză, 6 milioane de euro este suma necesară pentru finalizarea lucrărilor.” a declarat Iliuţă care a mai adăugat că nu exclude şi posibilitatea asigurării finanţării dintr-un împrumut de 100 de milioane de lei pe care Consiliul Judeţean intenţionează să-l contracteze de la Ministerul Finanţelor. “Aş vreau să vă spun că merg în paralel şi cu o cerere de împrumut pe 20 de ani pentru Prefectură şi pentru aripa nouă de spital, în cuantum de 100 de milioane lei. Noua formă de împrumut de la Ministerul de Finanţe se derulează astfel: se depune o cerere până pe 30 octombrie, imediat va fi analizată până pe 30 noiembrie, după care va fi emis un ordin al ministrului de finanţe dacă se aprobă sau nu solicitarea făcută. Iar de la 1 ianuarie 2019, creditul e funcţional.”

Tot prin intermediul acestui împrumut, şeful CJ intenţionează să reabiliteze şi cele 3 poduri care fac legătura între localităţile Radovanu – Şoldanu, Crivăţ – Budeşti, respectiv refacerea trecerii prin vad peste râul Argeş la Mitreni. “Vom depune o solicitare de finanţare şi pentru cele 3 poduri care asigură trecerea prin vad între Radovanu – Şoldanu, Crivăţ – Budeşti şi Mitreni. Acolo, lucrurile s-au lămurit. Terenul de sub apă e al Ministerului Transportului, noi avem decât folosinţa podeţului. Avem carte funciară pe judeţ. Primăria Şoldanu are carte funciară. Noi le preluăm la Consiliul Judeţean şi nu facem poduri finale pentru că ar costa milioane de euro. Noi suntem în discuţii acum, cu IPTANA care a avut obligaţia prin proiect să realizeze poduri de inventor. Erau denumite poduri demontabile care au o singură bandă de rulare sau două, e vorba de 250 euro/mp, până la 500 euro/mp. Noi vom realiza aceste poduri de inventar care la momentul continuării investiţiei suntem obligaţi să le demolăm pe cheltuiala Consiliului Judeţean.” a conchis Iliuţă.

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.