În primul mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean, Vasile Iliuţă şi-a asumat două obiective majore, extrem de necesare pentru „dezvoltarea” judeţului: sănătatea şi învăţământul. În aceşti 4 ani, au demarat o serie de investiţii privind modernizarea Spitalului Judeţean de Urgenţă Călăraşi. „Am spus-o de la bun început. Sunt două probleme majore. Dacă vrei să ajungi în administraţie, trebuie să te ocupi, în primul rând, de învăţământ şi sănătate. Dacă putem rezolva aceste două probleme, atunci vom avea generaţii educate şi sănătoase care ne vor reprezenta cu cinste nu doar în ţară ci şi în Europa ori în lume.” a spus pentru www.arenamedia.ro Vasile Iliuţă care a continuat „E absolut necesar să investim în sănătate. Mi-am asumat acest proiect al sănătăţii de la bun început! Am spus că vom investi maximul posibil din ce-şi permite astăzi Consiliul Judeţean iar ţinta numărul 1 este Spitalul Judeţean de Urgenţă Călăraşi. N-am reuşit să finalizăm toate proiectele asumate dar vă asigur că suntem pe drumul cel bun. Am inclus în planul de investiţii aripa nouă a spitalului, aflată acum în stadiul de licitaţie la CNI. Proiectul este în valoare de 98 de milioane de lei. Vom continua cu modenizarea infrastructurii din cadrul spitalului. Asta înseamnă alte etape începând de la aparatură, mobilier şi tot ce presupune aducerea acestei unităţi spitaliceşti la un standard corespunzător. Vom atrage şi sponsorizări, în acest sens am contribuit şi eu cu 35 de paturi încercând astfel să sprijin spitalul. E absolut firesc să facem astfel de gesturi şi se cuvine să înţelegem că dacă astăzi suntem în fruntea administraţiei, mâine putem deveni pacienţii acestui spital. Trebuie să spunem ce-am făcut, ce intenţionăm să facem, ca să putem fi cu toţii beneficiarii lucrurilor bună făcute în spitalul judeţean.”