V. Iliuţă: Cum să nu fie nemulţumiri când apropiaţi ai primarului Drăgulin au fost sau sunt prinşi la EcoAqua?!

V. Iliuţă: Cum să nu fie nemulţumiri când apropiaţi ai primarului Drăgulin au fost sau sunt prinşi la EcoAqua?!

Într-o conferinţă de presă susţinută azi la sediul CJ Călăraşi, preşedintele Vasile Iliuţă s-a referit şi societatea EcoAqua în cadrul căreia Consiliul de Administraţie a fost revocat iar fostul director general, Cezar Neagu a fost demis, ceea ce a stârnit valuri de nemulţumiri din partea reprezentanţilor primăriilor Călăraşi şi Urziceni, conduse de doi primari cu carnete la PNL. “După cum bine ştiţi, în spaţiul public au apărut fel de fel de contestaţii, de nemulţumiri. Păi cum să nu fie nemulţumiri când soţia, nepoţii primarului Drăgulin au fost sau sunt prinşi la EcoAqua? Cum să nu fie el supărat acum după ce au fost identificate pe statul de plată persoane angajate fictiv? E clar că supărarea e foarte mare!” a declarat Iliuţă care a continuat „Datoria noastră este să apărăm interesele cetăţeanului pentru că banii din care s-au plătit salariile celor din familia Drăgulin provin din metrul cub de apă pe care-l achită călărăşeanul. Şocant e cea a spus fostul director general într-un interviu pe care l-am văzut în presa locală. Că el a fost obligat, că a avut sarcină de la partid să angajeze persoane fictiv. E clar că aici se lucrează pe sarcini primite de la partid, pe interesele de grup. Vreau să spun că partidele nu mai sunt partide ci grupuri de interese formate din oameni care ocupă vremelnic diverse funcţii şi care nu înţeleg că sunt plătiţi din bani publici”.

În altă ordine de idei, Iliuţă a tras şi un semnal de alarmă cu privire la „sănătatea” financiară a societăţii, subliniind că dacă nu se va recurge la o majorare de capital, EcoAqua are toate şansele să intre în incapacitate de plată. „Situaţia e destul de dificilă pentru că starea de urgenţă şi cea de alertă a permis, dacă vreţi, cetăţenilor să nu plătească facturile şi să fie apoi debranşaţi. Se plăteşte acum mai puţin la apă poate şi pentru că cetăţenii consideră că au alte priorităţi. Oricum, în momentul acesta, societate nu traversează o perioadă foarte bună, din punct de vedere financiar. Urmează să facem o analiză dar cred că acum ar fi momentul ca şi judecătorii să se pronunţe pe marginea celor două plângeri ca să putem să decidem. Acum avem o majoritate în AGA de 60% pe care ei, din nu ştiu ce raţiuni, o contestă. Dacă ei ar fi avut o majoritate atunci puteau contesta legalitatea hotărârilor. Ne e teamă însă că vom ajunge în incapacitate de plată dacă nu vom majora capitalul social. Acesta e primul punct asupra căruia trebuie să ne aplecăm cu toată responsabilitatea: majorarea capitalului social!”, a conchis preşedintele CJ Călăraşi, Vasile Iliuţă.

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.