V. Iliuţă: Cred că în luna noiembrie vom finaliza şi podul de la Şoldanu

V. Iliuţă: Cred că în luna noiembrie vom finaliza şi podul de la Şoldanu

Preşedintele Vasile Iliuţă a trecut în revistă stadiul investiţiilor derulate de Consiliul Judeţean Călăraşi, afirmând că podul peste râul Argeş care leagă localităţile Şoldanu şi Radovanu ar putea fi finalizat în noiembrie anul acesta. „Podul de la Şoldanu, în proporţie de 98% este finalizat. Mai e de turnat stratul de asfalt peste rampele de urcare şi pe pod acolo unde a fost finalizat. Îmi pare rău că s-a întârziat. Aici avem o întârziere de mai mult de o jumătate de an. Constructorul a cerut schimbarea termenului pentru că a avut probleme financiare. Cred că în luna noiembrie vom avea finalizat şi podul dede la Şoldanu.”, a declarat joi în cadrul unei conferinţe de presă Vasile Iliuţă.

Podul, a cărui construcţie a demarat în 2020, are o lungime de 110 metri, rampele de o parte și de alta ale podului care vor face conexiunea cu drumul 403 au și ele o lungime de 170 de metri. Lucrările, estimate la peste 6 milioane de lei, au fost realizate de Energo CCI Bucureşti.

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.