V. Iliuță: Chiar dacă va fi polei sau zăpadă, suntem capabili să intervenim și să ținem în funcțiune circulația pe drumurile județene

V. Iliuță: Chiar dacă va fi polei sau zăpadă, suntem capabili să intervenim și să ținem în funcțiune circulația pe drumurile județene

Președintele Consiliului Județean, Vasile Iliuță, însoțit de vicepreședintele Ion Samoilă și Mirela Drăgan, directorul general al SC Drumuri și Poduri SA Călărași, a inspectat astăzi o parte din utilajele de deszăpezire care vor acționa în această iarnă pe drumurile județene, evident, dacă vremea o va impune. SC Drumuri și Poduri SA, companie deținută de Consiliul Județean Călărași, dispune în acest moment de 28 de utilaje proprii, alte 28 sunt închiriate precum și de 1200 de to de material antiderapant. “Tot ce vedeți aici e un parc nou. În primii 4 ani în calitate de președinte am procedat la modernizarea acestui parc de utilaje. Aici îi avem “complici” pe Marius Militaru și pe Mirela Drăgan cu sprijinul cărora am reușit această modernizare, realizată din fericire cu bani puțini dar utilizați în mod eficient. Astăzi putem să spunem că avem 28 de utilaje proprii iar alte 28 sunt închiriate urmând a acționa pe drumurile din zonele Fundulea, Oltenița, astfel încât să putem acoperi într-un timp cât mai scurt toate drumurile care se vor afla sub amenințarea de cod galben, portocaliu sau roșu. Avem și material antiderapant în punctele de lucru. E vorba de o cantitate de 1200 de tone, jumătate nisip, jumătate sare. Acolo unde localitățile sunt străbătute de drumurile județene vom interveni într-un timp record ca să le refacem practicabile. Chiar dacă va fi polei sau zăpadă, suntem capabili să intervenim și să ținem în funcțiune circulația pe drumurile județene. Scopul nostru este să nu avem nicio reclamație și să fim în stare să ne facem datoria față de cetățeni și față de autoritățile locale. a spus președintele Iliuță.

Mirela Drăgan, șefa societății Drumuri și Poduri SA, a precizat că utilaje sunt deja amplasate în cele 5 baze, la nivelul județului. “Sunt estimați circa 530 de km care vor fi acoperiți cu acționare de deszăpezire. În plus materialul antiderapant a fost dus în punctele de sprijin. Noi suntem pregătiți” a mai adăugat Mirela Drăgan care a dat asigurări că societatea dispune și de personal suficient pentru a acționa la intervenții. “Societatea dispune de personal suficient pentru intervenții iar pentru utilajele închiriate avem deservenți de la societățile de la care am închiriat utilajele respective.

“Dacă aș da timpul înapoi, doar cele două freze de acolo, mai “bătrâne”, le-aveam în dotare când am preluat funcția de președinte al CJ Călărași. Iată că după 4 ani, mai avem alte 5. Vor veni și alte două achiziții. E vorba de 2 lame turbojet cu perie de măturat zăpada. Încercăm să fim cât mai performanți și să demonstrăm că se poate face astfel și administrație performantă. Tot ce înseamnă intervenție pe DJ-uri să fie realizată rapid iar cetățenii județului să vadă că ne-am făcut datoria, astfel încât promisiunile asumate în campanie să se materializeze.

Vasile Iliuță, președinte CJ Călărași

drumuri2

SCDP3

scdp4

scdp5

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.