V. Diaconu: La sfârşitul spectacolului care a durat vreo 4 ceasuri, am văzut într-adevăr oameni fericiţi!

V. Diaconu: La sfârşitul spectacolului care a durat vreo 4 ceasuri, am văzut într-adevăr oameni fericiţi!

Centrul Judeţean de Creaţie şi Cultură Călăraşi, instituţie finanţată de Consiliul Judeţean, a debutat în forţă în 2020, organizând vineri 24 ianuarie un spectacol omagial „Mica Unire”, de neuitat, cu prilejul împlinirii a 161 de ani de la Unirea Principatelor Române. Timp de 4 ore au concertat nume mari ale folclorului românesc, Irina Loghin, Mioara Velicu, Floarea Calotă, Constantin Măgureanu, momentele de cânt popular fiind asezonate cu clipe de umor oferite de noul cuplu de aur al comediei româneşti, Valentina Fătu şi Vasile Muraru.

Managerul CJCC, Virgil Diaconu s-a arătat impresionat de afluenţa publicului care a plecat acasă extrem de încântat. În plus a „dezvăluit” şi o parte din surprizele pregătite în februarie, „luna îndrăgostiţilor”!

 

Domnule manager, pe 24 ianuarie iar ați avut un nou spectacol cu casa închisă! Cum reușiți performanţa asta?

De când am preluat șefia acestei instituții, am crezut că e necesar să realizăm un sondaj de opinie, care să ne spună ce își doresc cetăţenii să vadă la Călărași. Am indentificat astfel dorințele oamenilor și în consecinţă au apărut specatcole precum cele cu Horia Brenciu, Irina Rimes, Emy Drăgoi & Grand Orchestra, spectacole jucate toate cu casa închisă!

Tot așa am obţinut informația potrivit căreia cetățenii noștri sunt avizi de nume mari, ca să spun așa. Cu ocazia Micii Uniri, am hotărât împreună cu colectivul nostru, să aducem la Călărași nume mari ale muzicii populare românești si ai comediei de estradă. Așa au urcat pe scenă, regina cântului popular românesc, Irina Loghin, și prințesa graiului dulce moldovenesc, Mioara Velicu. O altă nestemată a patrimoniului cultural românesc, Floarea Calotă,  a demonstrat încă o dată dacă mai era nevoie de ce Telormanul e așa de cunoscut. Vasile Muraru, ultimul mohican al comediei copilăriei şi adolescenţei noastre, a fost, cred eu, bomboana de pe tort. La sfărșitul spectacolului care a durat vreo 4 ceasuri, pot spune cu mândrie, că am văzut, într-adevăr, oameni fericiți și asta este plata pe care ne-o dorim noi, oamenii președintelui Iliuță!

Ce urmează?

De Valentine’s Day, pe 14 februarie, pregătim un spectacol de dragoste  în care protagoniști vor fi trupele TAXI și BAMBI. Vă asigur că va fi un show extraordinar pe care trebuie să-l vedeţi pentru că altfel nici nu știți ce pierdeți! Și ca să nu credeți că exagerez, vom sărbători împreună, pe 24 februarie și Dragobetele, cu un spectacol grandios de muzică de iubire, așa cum nu ați mai văzut. Rămâne surpriză numele artiștilor care ne vor face să fim mai buni și mai iubitori!

Alte arte?

Tot în acestă lună incepem și stagiunea teatrală cu o comedie, de dragoste, bineînțeles. Avem în vedere şi alte câteva surprize pentru cei mici!

Mulțumesc!

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.