SJUC | B. Mihai: Cel mai important proiect aflat în derulare este cel privind pontajul electronic

SJUC | B. Mihai: Cel mai important proiect aflat în derulare este cel privind pontajul electronic

Bogdan Cristian Mihai a anunţat joi că se află în continuare la cârma Spitalului Judeţean de Urgenţă Călăraşi, după ce s-a încheiat perioada de interimat şi a câştigat concursul organizat pentru ocuparea funcţiei de manager

„În primul rând vreau să vă înştiinţez că de ieri (n.r. miercuri, 23 iunie), practic, s-a încheiat perioada de interimar la Spitalul Judeţean de Urgenţă Călăraşi. A fost organizat un concurs. Din păcate, nu s-a mai înscris nimeni, doar eu, concurs pe care l-am şi promovat.”, a spus Mihai Bogdan care a trecut, succint, în revistă şi proiectele pe care le implementează la nivelul unităţii spitaliceşti pe care o conduce.

„În continuare o să discut despre proiectele pe care le-am început. Cel mai important proiect aflat în derulare, în zona de pilot, este cel privind pontajul electronic.

Vă pot spune că acest demers a generat nişte mici discrepanţe în ceea ce priveşte activitatea unor angajaţi în SJUC dar mai multe detalii le vom prezenta săptămâna viitoare, într-o conferinţă de presă. (...). O să vă arăt nişte situaţii în care există personal medical superior care nu-şi justifica, la un moment dat, salariul. Şi pentru asta am considerat la acel moment oportun implementarea unui sistem corect de audit astfel încât fiecare să fie plătit pentru ceea ce face.

În perioada următoare, vom implementa şi mărirea programului la ambulatoriu, pe care o să-l ducem undeva spre ora 18.00. Încă lucrăm la ceea ce înseamnă interconectivitatea programelor cu softul pe care-l folosim în ceea ce priveşte stabilirea orelor în care medicii pot veni la program, pot primi pacienţii.”, a conchis managerul SJU Călăraşi.

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.