Seminarul Regional “Împreună pentru dezvoltarea durabilă”, organizat marţi la Călăraşi

Seminar Dezvoltare Durabila

Sala de ședințe a Consiliului Județean Călărași a găzduit marţi Seminarul Regional Sud-Muntenia, “Împreună pentru dezvoltarea durabilă”, eveniment aflat în organizarea Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Secretariatului General al Guvernului

Sub sloganul "Pentru un viitor sustenabil", au susţinut alocuțiuni consilierul de stat, coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă, Laszlo Borbely, prefectul județului - George Iacob, președintele Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță, dar și experți în politici de dezvoltare rurală.

Acest eveniment se înscrie în acțiunile înterprinse de Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă, din cadrul Secretariatului General al Guvernului. În data de 14 noiembrie 2017, a avut loc la București, Conferința ,,Pentru un viitor sustenabil’’ în cadrul căreia a fost anunțată începerea revizuirii Strategiei Naţionale pentru Dezvoltare Durabilă a României.

În cadrul Summitului Națiunilor Unite din septembrie 2015, liderii la nivel global au adoptat cele 17 Obiecte de Dezvoltare Durabilă (ODD) ale Agendei 2030. Acestea reprezintă obiective globale, aplicabile tuturor statelor, care au misiunea de a depune toate eforturile pentru eradicarea sărăciei, de a lupta împotriva inegalităților și de a combate schimbările climatice.

România și-a asumat responsabilitatea de a stabili cadrul național necesar pentru atingerea celor 17 Obiecte de Dezvoltare Durabilă (ODD), astfel că Proiectul de Revizuire a Strategiei Naționale pentru Dezvoltare Durabilă reprezintă un demers concret realizat în vederea adoptării unui document programatic care să adapteze schimbarea de paradigmă la nivel global, în domeniul dezvoltării durabile, la prioritățile și contextul național, pe orizontul de timp 2030.   

Cele  17 Obiecte de Dezvoltare Durabilă reprezintă obiective globale, aplicabile tuturor statelor, care au misiunea de a depune toate eforturile pentru eradicarea tuturor formelor de sărăcie, de a lupta împotriva inegalităților și de a combate schimbările climatice. 

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.