Miercuri, pe ordinea de zi a şedinţei de plen a Consiliului Judeţean figurează şi Hotărârea pentru modificarea Hotărârii nr. 91/2010 privind constituirea Consiliilor de administraţie ale spitalelor publice din reţeaua Consiliului Judeţean Călăraşi.
În acest sens, iniţiatorul Hotărârii, preşedintele Vasile Iliuţă va propune consilierilor validarea propriilor sale propuneri, toate preferinţe personale sau din vechiul PDL.
Prin modificarea Hotărârii Consiliului Judeţean Călăraşi nr. 91 din 29.07.2010 privind constituirea Consiliilor de administraţie ale spitalelor publice din reţeaua Consiliului Judeţean Călăraşi, cu modificările şi completările ulterioare au toate şansele să devină membrii în Consiliile de Administraţie următorii:
Rareş Ionescu, reprezentant numit de Președintele Consiliului Județean Călărași, ca membru în Consiliul de Administrație al Spitalului Judeţean de Urgenţă Călăraşi „Dr. POMPEI SAMARIAN” care o înlocuieşte pe Alina Jipa.
Emil Muşat, reprezentant numit de Președintele Consiliului Județean Călărași, ca supleant în Consiliul de Administrație al Spitalului Judeţean de Urgenţă Călăraşi „Dr. POMPEI SAMARIAN, care-l va înlocui pe doctorul Ioan Petre Constantin
Daniela Mihai, reprezentant numit de Președintele Consiliului Județean Călărași, ca membru în Consiliul de Administrație al Spitalului de Pneumoftiziologie Călăraşi care o va înlocui pe doctor Carmen Filimon.
Emil Muşat, reprezentant numit de Președintele Consiliului Județean Călărași, ca supleant în Consiliul de Administrație al Spitalului de Psihiatrie Săpunari care-l va înlocui pe doctorul Darie Gruiţă.
„În conformitate cu prevederile Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, Consiliul Judeţean Călăraşi a adoptat Hotărârea nr. 91/2010 privind constituirea Consiliilor de administraţie ale spitalelor publice din reţeaua proprie.
Potrivit dispoziţiilor actului normativ precizat mai sus, din structura consiliilor de administraţie ale spitalelor publice fac parte reprezentanţi desemnaţi de Consiliul Judeţean prin hotărâre și reprezentanți numiți de Președintele Consiliului Județean prin dispoziție. Prin Dispoziţia nr. 247 din 24.08.2016 am numit reprezentanţii în Consiliile de administraţie ale spitalelor publice din reţeaua Consiliului Judeţean Călăraşi: Spitalul Judeţean de Urgenţă Călăraşi „Dr. POMPEI SAMARIAN”, Spitalul de Pneumoftiziologie Călăraşi şi Spitalul de Psihiatrie Săpunari.” se arată în Expunerea de motive la proiectul de hotărâre pentru modificarea Hotărârii nr. 91/2010 privind constituirea Consiliilor de administraţie ale spitalelor publice din reţeaua Consiliului Judeţean Călăraşi.