M. Beștea: La sfârșitul investiției, noi, oltenițenii, ne vom bucura de o infrastructură rutieră modernă

M. Beștea: La sfârșitul investiției, noi, oltenițenii, ne vom bucura de o infrastructură rutieră modernă

Convocați miercuri în ședință ordinară, consilierii județeni au adoptat, în unanimitate, Proiectul de hotărâre privind încheierea Acordului de colaborare între Județul Călărași prin Consiliul Județean Călărași și Municipiul Oltenița, prin Consiliul Local al Municipiului Oltenița, în vederea executării lucrărilor de reparații pe D.N. 4, în lungime de 5,9 km.

Valoarea totală a lucrărilor ce se vor realiza este de 5,2 milioane lei, contribuția CJ Călărași fiind de 4,95 milioane lei. Diferența va fi asigurată de la bugetul local.

Decizia survine după ce Primăria Municipiului Oltenița a solicitat, potrivit unei adrese din 23 mai, aprobarea unui acord de colaborare cu CJ Călărași.

Anunțul a fost făcut public pe pagina personală de Facebook de vicepreședintele Mihăiță Beștea, unul dintre promotorii acestui parteneriat care va sprijini mult comunitatea locală.

bestea

“Astăzi, 25.05.2022, s-a aprobat cu unanimitate de voturi proiectul de hotărâre privind încheierea Acordului de colaborare între Județul Călărași prin Consiliul Județean Călărași și Municipiul Oltenița, prin Consiliul Local al Municipiului Oltenița, în vederea executării lucrărilor de reparații pe D.N. 4, în lungime de 5,9 km. Îi mulțumesc domnului președinte Vasile Iliuță pentru sprijinul acordat în realizarea acestui parteneriat.

Valoarea estimată a lucrărilor fiind de 5.200.000 lei (din care 4.950.000 lei, reprezentând investiția Consiliului Județean), durata estimată de realizare a investiției fiind de 15 luni.

La sfârșitul investiției, noi, oltenițenii, ne vom bucura de o infrastructură rutieră modernă ce va face legătura între stația Petrom (ieșirea dinspre București) și portul Oltenița (zona rampei agabaritice).

Vor fi reparate bulevardele 22 Decembrie și Tineretului precum și Șos. Portului

Mă bucur că am putut să readuc acest proiect la viață (în vara anul 2020, proiectul s-a aflat în agenda primarului P.S.D. - Petrică Țone și nu a putut fi pus în practică din cauza unor șicane politice pe care aș vrea să le dăm uitării).”, se arată în mesajul postat de vicepreședintele CJ Călărași, Mihăiță Beștea.

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.