Iridex Group Import – Export SRL, în calitate de lider al asocierii Iridex Group Import – Export SRL – Iridex Group Salubrizare SRL – Servicii Salubritate Bucureşti SA, având calitatea de operator în cadrul Contractului de delegare a operării centrului pentru anagementul deşeurilor de la Ciocăneşti şi a staţiilor de transfer de la Lehliu Gară, Olteniţa, Călăraşi precum şi transportul deşeurilor de la staţiile de transfer către centrul de management integrat de la ciocăneşti cu ADI Ecomanagement Salubris Călăraşi a transmis încă din 18 aprilie o notificare de reziliere a contractului la expirarea termenului de 30 de zile, adică pe 18 mai.
Prezent joi, 26 aprilie într-o şedinţă ordinară a Consiliului Judeţean, directorul executiv al ADI Ecomanagement Salubris, Ionel Stănescu a afirmat că „au apărut probleme generate de solicitările operatorului de a modifica valoarea redevenţei respectiv a tarifelor practicate pe zona de depozitare şi selectare care exced competenţei de soluţionare a aconducerii executive a asociaţiei” solicitând consilierilor judeţeni stabilirea unei date pentru convocarea unei şedinţe extraordinare în cadrul căreia să fie prezentate „aspectatele şi implicaţiile financiare în baza cărora să se adopte varianta acceptabilă din punctul de vedere al Consiliului Judeţean”.
Potrivit lui Stănescu „Solicitările operatorului de modificare a redevenţei sunt fundamentate pe neîndeplinirea parametrilor pe care firma IRIDEX a licitat. Cantităţile prevăzute în caietul de sarcini nu sunt îndeplinite în special la componentele reciclabile generatoare de venituri care cumulat sunt mai mari decât redevenţa ce trebuie plătită Consiliului Judeţean”.
Dacă iniţial demersurile vizau problema redevenţei, uterior, în urma analizelor financiare a rezultat şi necesitatea modificării şi a tarifelor. „Prin adresele transmise, IRIDEX propune 3 variante de tarif care au la bază negocierea şi o variantă rezultată din aplicarea mecanică a Ordinului nr. 109 / 2007 privind aprobarea Normelor metodologice de stabilire, ajustare sau modificare a tarifelor pentru activităţi specific serviciului de salubrizare a localităţilor. Varianta din urmă ar conduce la rezultate neaplicabile în realizarea serviciului iar negocierile ar presupune micşorarea redevenţei, variantă care presupune avizul Oficiului Concurenţei.” a continuat directorul executiv al asociaţiei, Ionel Stănescu.
Şedinţa extraordinară în care va fi dezbătută această chestiune va avea loc miercuri, 9 mai.