Joi, președintele Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuţă, alături de primarul municipiului Călărași, Daniel Drăgulin, vicepreședintele CJ, Marian Dinulescu și directorul EcoAqua, Cezar Neagu, a purtat discuții cu reprezentanții Ministerului Fondurilor Europene, Bogdan Ştefan Chiţescu şi Cristian Mărișteanu.
Tema întrevederii a fost legată de clarificările privind problemele generate de implementarea proiectului POIM.
Proiectul constă în investiții pentru tratarea și distribuția apei, colectarea şi epurarea apelor uzate care se vor implementa pentru judeţele Călărași şi Ialomiţa
Sursa Facebook Consiliul Judeţean Călăraşi