Încă o promisiune onorată: DJ-ul care leagă localitățile Vasilați și Frumușani a fost modernizat!

Încă o promisiune onorată: DJ-ul care leagă localitățile Vasilați și Frumușani a fost modernizat!

Continuă procesul de reabilitare și modernizare a drumurilor județene. Luni a fost inaugurat DJ-ul care leagă localitățile Vasilați și Frumușani, o investiție de 4,5 milioane lei, realizată de SC Drumuri și Poduri SA și suportată integral din bugetul Consiliului Județean. “Este o promisiune asumată pe care am finalizat-o cu succes în beneficiul locuitorilor din această zonă” a spus președintele Consiliului Județean, Vasile Iliuță care a continuat “E o investiție, ca lungime de 4,5 km, în valoare de 4,5 milioane lei, sumă pe care Consiliul Județean a adus-o în Vasilați. Discuțiile privind reabilitarea și modernizarea acestui drum au demarat la finele lunii martie iar la începutul lunii iunie ne-am apucat de treabă. Din păcate pe 10 august, lucrările au fost sistate la ordinul fostului vicepreședinte Barbu pe motiv că e o lucrare electorală. E o mare realizare de care se vor bucura cetățenii din Vasilați dar și din zonele limitrofe care se vor putea deplasa în condiții optime, de acum, spre Capitală.a spus Iliuță.

Primarul localității Vasilați, Lucian Vasile, a salutat investiția finalizată într-un timp record. “Sincer, mă așteptam să nu se mai termine dar iată că lucrările s-au finalizat până la urmă. Sunt extrem de mulțumit în condițiile în care lucrările au fost întrerupte chiar înaintea startului campaniei electorale de la locale. Vă mulțumesc, dle președinte, și în numele cetățenilor care și-au dorit acest drum încă din vremea lui Filipescu. Iată că s-a finalizat în timpul mandatului dvs. Este într-adevăr o investiție necesară, benefică.a declarat Lucian Vasile.

În altă ordine de idei, președintele Vasile Iliuță a mai subliniat că pentru următorii 4 ani, obiectivul CJ Călărași este reabilitarea și asfaltarea a încă 150 de km de drumuri județene, alocarea bugetară anuală fiind estimată la suma de 20 de milioane de lei. În ultimii 3 ani, cred că am asfaltat în jur de 110 km de drumuri județene, în condițiile în care înainte să preiau mandatul se realizau în jur de 4, 5 km. Ne-am propus ca în următorii 4 ani să asfaltăm în jur de 150 de km, prevăzând și o alocare anuală de 20 de milioane de lei. “Repornim Călărașiul!” nu e doar un simplu slogan de campanie, ci o obligație față de cetățenii acestui județ care ne-au conferit încrederea pentru a construi lucruri durabile. a conchis liderul CJ Călărași, Vasile Iliuță.

DJ2

DJ3

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.