Iliuţă: Ne-am trezit cu el, peste noapte, scos de cineva de undeva, spunând: Vreau să fiu şi eu preşedinte! Acum poate să-şi demonstreze valoarea!

Iliuţă: Ne-am trezit cu el, peste noapte, scos de cineva de undeva, spunând: Vreau să fiu şi eu preşedinte! Acum poate să-şi demonstreze valoarea!

La fel ca în urmă cu 4 ani, bătălia pentru şefia CJ Călăraşi se va da tot între Vasile Iliuţă şi Valentin Barbu. Dacă în urmă cu 4 ani, disputa a fost tranşată în cadrul partidului, cei mai mulţi din membrii BPJ votând pentru Iliuţă care a avut şi un aport semnificativ la câştigarea majorităţii mandatelor, de data asta, confruntarea dintre cei doi se mută în faţa cetăţeanului. Susţinut de un partid puternic, Valentin Barbu a intrat demult în campanie electorală, uitând parcă de "prerogativele" de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean. Opoziţia faţă de Iliuţă se manifestă deja plenar pe reţelele de socializare.

L-am „invitat” pe liderul CJ, Vasile Iliuţă „să descrie” relaţia profesională cu distinsul său rival, rămas în continuare în siajul fostulului preşedinte al partidului şi al CJ, Răducu Filipescu.

Care ar fi, până acum, contribuţia contracandidatului dvs., în echipa pe care aţi vrut s-o coagulaţi aici? E în boardul Consiliului Judeţean, totuşi, în calitate de vicepreşedinte.

În politică, în momentul în care ai câştigat, nu se cuvine să mai ai duşmănii cu cei cu care ai fost în competiţie. Trebuie să te aşezi la masă chiar şi cu cei care ţi-au fost contracandidaţi, şi să reuşeşti până la urmă să le prezenţi oamenilor promisiunile asumate, într-o echipă. Cel care s-a înscris n-a făcut până acum nicio campanie, n-a promis nimănui nimic dar ne-am trezit cu el, peste noapte, scos de cineva de undeva, spunând doar: Vreau să fiu şi eu preşedinte! Da, acum poate să-şi demonstreze valoarea! Dacă are ceva de spus călărăşenilor, s-o facă. E un moment bun. Să le spună ce va face el dacă, de mâine, va fi preşedinte. Sigur, va fi în continuare, „ghiocelul” lui Filipescu!

S-a achitat de sarcinile, atribuţiile pe care i le-aţi trasat în calitate de preşedinte al CJ?

El răspunde şi de spitale, şi de Centrul Judeţean de Cultură şi Creaţie, De Biblioteca Judeţeană, De muzeu, toate acestea sunt în subordinea sa, prin dispoziţia preşedintelui la preluarea mandatului. Am crezut că putem să facem echipă, să împărţim responsabilităţile dar domnia sa n-a avut timp să se ocupe de subordonate.

Iniţiative a avut?

A avut dar doar din momentul în care a dorit să intre într-o competiţie cu mine ca să facă opoziţie. Doar 4 consilieri judeţeni i s-au alăturat în acest demers. N-a reuşit să creeze o opoziţie puternică deoarece n-a putut să-şi susţină proiectele pe care a dorit să le iniţieze. A fost penibil şi în câteva rânduri propunând, de fapt, nişte proiecte care nu era fezabile.

Confruntarea directă e pe 27 septembrie. La ce vă aşteptaţi din partea lor până atunci?

La mai multe răutăţi, plângeri penale, duşmănii, lucruri pe care le transmite acest om care e toxic pentru politica locală şi românească. Trebuie să înţelegem că omul acesta, „şpagă-n chiloţi” spune că el, cu puterea lui, mă va aresta. La câte rele mi-a făcut, nici asta nu mă mai surprinde. Să încerce să transmită tuturor că mă va aresta... Asta înseamnă că România se află pe un drum prost, fiind condusă de nişte ticăloşi care nu merită să fie astăzi în Parlamentul României.