Iliuţă: Lucrările de modernizare a drumului de acces în Călăraşi dinspre Piscicola ar putea fi reluate în primăvara anului viitor

Iliuţă: Lucrările de modernizare a drumului de acces în Călăraşi dinspre Piscicola ar putea fi reluate în primăvara anului viitor

După ce au fost sistate la sfârşitul lunii august ca urmare a unei notificări transmise Consiliului Judeţean de către Primăria Călăraşi, lucrările privind reabilitarea şi modernizarea drumului de acces în municipiu pe la Siderca dinspre Piscicola ar putea fi reluate în primăvara anului viitor. Anunţul a fost făcut de preşedintele CJ Călăraşi, Vasile Iliuţă care a menţionat că în urma discuţiilor purtate cu primarul Dan Drăgulin a fost identificată şi soluţia...salvatoare. „Soluţia este simplă. Am vorbit cu domnul primar Drăgulin şi soluţia a fost să luăm cele două avize pe care le-a indicat Inspectoratul de Stat în Construcţii – Regionala Prahova şi să redepunem apoi documentaţia. Sperăm ca în următoarele două luni să obţinem Avizele de la Armată şi Drumuri Naţionale. Lucrările ar putea începe în primăvara anului viitor” a spus Iliuţă, luni, într-o conferinţă de presă.

Drumul uzinal a devenit toată vară motiv de gâlceavă între Primărie şi Consiliul Judeţean încheiat chiar cu depunerea de către reprezentanţii Primăriei a unei plângeri penale pe numele conducerii CJ.

Pe 27 august, primarul Drăgulin a transmis o Notificare Consiliului Judeţean în care se specifica faptul că „Urmare a controlului efectuat de către Inspectoratul de Stat în Construcţii – Inspectoratul Regional în Construcţii Sud Muntenia – CCCUATAC la Direcţia de Urbanism (nr. din cadrul Primăriei!) s-a dispus neemiterea autorizaţiei de construire în baza certficatului de urbanism nr. 401 / 09.07.2019. Având în vedere cele prezentate mai sus, vă restituim documentaţia depusă în vederea emiterii autorizaţiei de construire pentru obiectivul „Îmbunătăţirea infrastructurii rutiere a drumului judeţean 306A în vederea accesului în municipiul Călăraşi”. Altfel spus, situaţia a rămas în...coadă de peşte! Bine c-a venit iarna şi odată cu ea şi soluţia magică!

aldis

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.