Iliuţă: Am rugat-o pe doamna Jipa să facă un pas înapoi!

iliuta augustPreşedintele Consiliului Judeţean, Vasile Iliuţă, a declarat miercuri că în urma scandalului provocat de Marius Gavrilă, directorul artistic al Companiei Mix Music Show, care a lansat marţi o serie de acuze la adresa autorităţilor locale, i-a solicitat managerului Centrului Cultural Judeţean, Alina Jipa nu neapărat demisia ci „să facă un pas înapoi” pentru că a adus instituţia pe care o conduce „într-o situaţie neplăcută”. „Am avut o discuţie astăzi (n.r. miercuri) cu doamna Jipa şi i-am spus că aduce CCJ într-o situaţie neplăcută. Un agent economic vine în CCJ şi are cuvinte urâte la adresa unor primari, la adresa preşedintelui, la adresa primarului municipiului Călăraşi şi e neplăcut ca din instituţia pe care o conduce să se întâmple aşa ceva. Şi am rugat-o să facă un pas înapoi pentru că nu e bine ce se întâmplă astăzi la Călăraşi. Adică poate să oprească toate acţiunile pe care poate le dirijează chiar domnia sa, sunt multe înţelesuri ale pasului înapoi.” a spus în cadrul unei conferinţe de presă Iliuţă care s-a referit şi la înregistrarea video apărută recent pe youtube în care Alina Jipa îl acuză pe noul şef al CJ de hărţuire. “E o prostie pe care nişte oameni mărunţi.. . Ea nu ştie nimic, ea nu a făcut nimic ea e nevinovată. I-am spus când am chemat-o despre filmuleţ că expune instituţia la care lucrează şi mi-a spus că nu are cunoştinţă de aşa ceva. I-am spus nu aveţi cunoştinţă, vă rog frumos faceţi un pas înapoi că faceţi rău Centrului Cultural Judeţean. Nu e bine pentru judeţul Călăraşi? Cred că e mai bine.”

Întrebat dacă a identificat o persoană care s-o înlocuiască pe Jipa, Iliuţă a spus „Nu m-am gândit, dar dacă situaţia persistă trebuie să mă gândesc să fac o propunere consilierilor judeţeni de reorganizare a instituţiei.”

Surse politice susţin că zilele Alinei Jipa la conducerea CCJ sunt numărate iar până la organizarea unui concurs, undeva în primăvara anului viitor, conducerea să fie preluată de o persoană din interiorul instituţiei, numele vehiculat fiind cel al Mihaelei Ianache.

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.