I. Samoilă: Se pare însă că dl prefect a luat la țintă Consiliul Județean

I. Samoilă: Se pare însă că dl prefect a luat la țintă Consiliul Județean

Relațiile dintre Consiliul Județean și Instituția Prefectului au devenit extrem de tensionate, odată cu instalarea în funcția de prefect a lui Valentin Barbu, candidatul susținut de PNL pentru șefia CJ, la localele din septembrie 2020. Vicepreședintele Ion Samoilă a “reclamat” faptul că Prefectura a luat la țintă Consiliul Județean, atacând toate deciziile și hotărârile emise ceea ce îngreunează desfășurarea activității.

“Am declarat de la început că speram într-o colaborare fructuoasă cu Instituția Prefectului având în vedere că dl prefect vine din postura de vicepreședinte al Consiliului Județean.

Se pare însă că dl prefect a luat la țintă Consiliul Județean. În fiecare zi ne trezim cu decizii și hotărâri direct atacate în instanță fără a încerca vreo discuție sau înțelegere prealabilă. Nu suntem perfecți dar sunt lucruri pe care putem să le discutăm, să facem în așa fel fel încât să intre într-o normalitate și legalitate, nu să atacăm direct la instanță pentru că asta nu face decât să blocheze activitatea Consiliului Județean, fiind obligați să dăm alte hotărâri cum s-a și întâmplat cu hotărârea privind repartizarea sumei din cota de 6%. Chiar nu înțeleg. Pe de o parte declară că vor să ne sprijine în dezvoltarea județului dar nu înțeleg ce sprijină atâta timp cât ne atacă toate hotărârile. Trebuie să se gândească că acei 6% nu afectează Consiliul Județean ci UAT-urile. Ne-a atacat o hotărâre, am schimbat-o, am dat alta care e și aceasta atacată iar instanța până la acest moment nu a stabilit un termen de judecată.

Am vorbit cu cabinetul de avocatură pe care l-am angajat, urmează să facem niște demersuri în instanță pentru a grăbi puțin termenele ca să știm ce avem de făcut pentru că suntem asaltați cu telefoane și mesaje de la toți primării că le-am blocat aceste sume iar ei nu-și pot face nici cofinanțări, nici investiții propuse pentru dezvoltarea localităților.”, a declarat joi Samoilă care a arătat cu degetul și spre opoziția din Consiliu, mai exact spre PNL și USR care se opun cu obstinație proiectelor de dezvoltare ale județului.

“Am făcut și facem în continuare fel de fel de întâlniri și înțelegeri cu opoziția. Vedeți că în Consiliul Județean chiar dacă revenim și le repunem pe ordinea de zi, avem discuții în comisii, cu toate acestea, în ședințele de Consiliu, ori se abțin, ori sunt împotrivă. Chiar nu înțeleg această atitudine pentru că toți am fost aleși, suntem trimiși acolo din partea cetățenilor, nu să ne arătăm mușchii și să facem opoziție de dragul opoziției și să facem chestiuni constructive pentru județ.”, a continuat vicepreședintele Consiliului Județean.

Samoilă a mai subliniat că prefectul Barbu are mai degrabă o problemă de natură personală cu fostul său rival din alegeri, Vasile Iliuță și care ar trebui să înceteze.

“Din păcate, nu e așa. Dar nu ne lăsăm bătuți, noi încercăm să facem funcționale lucrurile în Consiliul Județean. Sperăm să se înțeleagă la un moment dat că nu facem decât lucruri legale în Consiliul Județean.

Domnul prefect cred că a luat-o personal cu dl Iliuță. Nu știu dacă are ceva cu Consiliul Județean dar e clar că-i o chestiune personală care ar trebui să înceteze pentru că dl Vasile Iliuță reprezintă județul și se reprezintă pe dânsul în Consiliul Județean”, a conchis Ion Samoilă.