E. Grama: Vorbim de investiții de circa 30 de milioane de euro care intră în spital doar pentru a crea condiții de normalitate

 E. Grama: Vorbim de investiții de circa 30 de milioane de euro care intră în spital doar pentru a crea condiții de normalitate

Administratorul public al municipiului Călărași, Eduard Grama, fost director al Direcției Dezvoltare din cadrul Consiliuli Județean Călărași a trecut în revistă principalele investiții inițiate din 2016 și până în prezent de administrația Iliuță în Spitalul Județean de Urgență Călărași. Valoarea acestora se apropie de 30 de milioane de euro.

“În 2017 am pornit acest parcurs de dezvoltare al Spitalului Județean de Urgență prin investiții iar astăzi vorbim de construirea unui corp nou de spital în valoare de 20 de milioane de euro, de dotarea ambulatoriului spitalului, un proiect al CJ Călărași, pe fonduri europene, de 2,5 milioane euro, de crearea de locuri de cazare pentru medici. Prin ANL, avem blocul din str. Independenței iar al doilea bloc, aflat în construcție și pe care sperăm să-l finalizăm în acest an, este tot pentru specialiști, o parte dintre ei fiind medici ai SJU Călărași. Vorbim de investiții de circa 30 de milioane de euro care intră în spital doar pentru a crea aceste condiții de normalitate. Nu ne-am dorit altceva decât ca noi, cei din municipiul și județul Călărași, să beneficiem de un tratament corect.”, a declarat Grama care a mai adăugat că în aceste momente dificile generate de pandemia Covid-19 disputele politice nu-și au câtuși de puțin rostul. “Suntem alături de managerul spitalului, alături de orice dorință a medicilor care sunt implicați în această pandemie Și ce primim ca răspuns din partea echipei PNL? Deși la acest moment n-ar trebui să vorbim de echipă PNL sau de echipă PSD. Ar trebui să fie o echipă comună care luptă cu pandemia.”, a conchis Grama

“Avem profesioniști la PNL? Eu cred că nu avem. Avem un subprefect (n.r. Nicolae Dumitru) care a terminat mai întâi facultatea și apoi liceul. Avem un prefect care nu ține cont de părerile specialiștilor. Haideți să depășim aceste momente...politice și să ne luptăm în 2024 și nu în 2021!”

Eduard Grama

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.