Consiliul Judeţean pregăteşte o infuzie financiară pentru primării

Consiliul Judeţean Călăraşi se pregăteşte să ofere primăriilor ajutor financiar. În acest sens, Executivul va supune validării, în cadrul şedinţei ordinare de plen ce va avea loc în cursul săptămânii viitoare, un proiect de hotărâre prin care va acorda UAT-urilor din mediul rural sume din fondul de rezervă, cuprinse între 50 şi 80 de mii de lei. Pentru primăriile municipale, Călăraşi şi Olteniţa, suma se ridică la 100 de mii de lei pentru fiecare.

Sumele vor putea fi utilizate, se pare, cu precădere pentru începerea în condiţii mai bune a noului an şcolar.

Surse politice susţin că noul şef al Consiliului Judeţean, Vasile Iliuţă încearcă astfel „să se pună” bine cu primarii, atât cei din cadrul PNL dar şi din PSD, în perspectiva alegerilor parlamentare, programate în decembrie.