Consiliul Judeţean a aprobat acordarea de stimulente financiare lunare medicilor din SJUC

În ultima şedinţă ordinară de plen, desfăşurat la finele lunii mai, consilierii judeţeni au aprobat printre altele şi Hotărârea pentru stabilirea și acordarea unor stimulente financiare lunare medicilor angajați cu contract de muncă pe durată nedeterminată în cadrul Spitalului Județean de Urgență ”Dr. Pompei Samarian” Călărași.

Proiectul, iniţiat de preşedintele Vasile Iliuţă, vizează acordarea unor stimulente financiare lunare pentru atragerea și menținerea medicilor angajați cu contract de muncă pe durată nedeterminată, stabiliți prin decizie a Consiliului de Administrație, în cadrul Spitalului Județean de Urgență ”Dr. Pompei Samarian” Călărași, la nivelul a maxim două salarii minime brute pe țară, în limita plafonului maxim stabilit conform prezentei hotărâri.

Persoanele beneficiare au obligația de a semna un angajament conform căruia vor desfășura activitatea, în cadrul Spitalului Județean de Urgență ”Dr. Pompei Samarian” Călărași, pentru o perioadă de cel puțin doi ani, în caz contrar fiind obligați la restituirea stimulentului financiar acordat.

Sumele cu titlu de stimulente financiare se acordă în limita unui plafon maxim de 100.000 lei/lunar.

„Consiliul Județean Călărași este preocupat de situația existentă în cadrul spitalelor publice din rețeaua sanitară proprie. Este de notorietate deficitul de medici al Spitalul Județean de Urgență ”Dr. Pompei Samarian” Călărași. De altfel, aceasta a fost și rațiunea emiterii Ordinului Ministerului Sănătății nr. 281/10.03.2016 prin care a fost declasificată această unitate spitalicească, ordin anulat ulterior pe calea instanței de judecată.

Din punct de vedere al infrastructurii, în cadrul Spitalului Județean de Urgență ”Dr. Pompei Samarian” Călărași, au fost efectuate investiții importante pentru derularea actului medical în condiții optime.

Din punct de vedere al personalului medical, situația este urgentă și evidentă, fiind necesare mai multe specializări (cu titlu de exemplu, medici nefrologi în cadrul Spitalului Județean de Urgență ” Dr. Pompei Samarian” Călărași). Prin prezentul proiect de hotărâre, propunem acordarea de stimulente financiare medicilor angajați cu contract de muncă pe durată nedeterminată, în cadrul Spitalului Județean de Urgență ”Dr. Pompei Samarian” Călărași, stabiliți prin decizie a Consiliului de Administrație. Un asemenea fapt va contribui în mod semnificativ la menținerea și încadrarea unor noi cadre medicale în Spitalul Județean de Urgență ”Dr. Pompei Samarian” Călărași.” se arată în Expunerea de motive la proiectul de hotărâre.

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.