CJ Călărași | V. Iliuță: Pentru noi, prioritatea numărul 1 a fost sănătatea locuitorilor judeţului Călăraşi

CJ Călărași | V. Iliuță: Pentru noi, prioritatea numărul 1 a fost sănătatea locuitorilor judeţului Călăraşi

La finele anului trecut, președintele Vasile Iliuță a acordat un interviu pe pagina de Facebook a Consiliului Județean Călărași, temele abordate fiind gestionarea pandemiei, anul electoral 2020 precum și stabilirea obiectivelor pentru 2021 dar și pentru întreg mandatul.

Anul 2020 a fost probabil cel mai greu an din ultima perioadă a omenirii. Pandemia, iată, ne face destul de multe probleme şi totuşi continuăm acţiunile administrative la nivelul judeţului nostru.

Vasile Iliuţă: Da, aşa este, a fost cea mai mare provocare pe care cu toţii, omenirea a suportat să spunem cea mai mare pandemie care putea să vină peste cetăţean, peste noi toţi. Din martie măsurile de siguranţă pe care Guvernul şi tot ce s-a putut pe legea românească, s-a încercat să ne protejăm sau să ajungem într-o situaţie în care să fie bine. Uitaţi că nu e bine, am trecut prin două rânduri de alegeri, alegerile care au adus să spunem boala să ajungă şi virusul să poată să se instaleze. Suntem astăzi într-o situaţie în care cu toţii încercăm să reuşim să ieşim din această pandemie, să ieşim cu bine şi să avem cât mai puţini apropiaţi infectaţi.

Rămânem în această zonă pentru că este foarte importantă. Cum aţi reuşit să gestionaţi în interiorul Spitalului Judeţean de Urgenţă dar şi la celelalte unităţi spitaliceşti această provocare.

Vasile Iliuţă: În primul rând printr-o comunicare continuă cu managerii spitalelor şi, de ce să nu spun, afectând bugetul Consiliului Judeţean. Pentru noi prioritatea numărul 1 a fost sănătatea locuitorilor judeţului Călăraşi. Tot ce a însemnat priorităţi pe care ei mi le-au adus la cunoştinţă au fost imediat transmise consilierilor judeţeni şi s-a dat aprobare pe tot ce e nevoie, de resurse financiare pe care Spitalului Judeţean de Urgenţă, Spitalul TBC şi Spitalul de Psihiatrie au avut nevoie în perioada asta. Noi am fost şi vom fi în continuare lângă ei.

S-au achiziţionat echipamente medicale dar şi echipamente de protecţie pentru oamenii care au fost în linia întâi şi nu sunt deloc puţini la nivelul judeţului Călăraşi.

Vasile Iliuţă: Da, aşa este şi în continuare vom face acest lucru să putem să asigurăm materialele de protecţie pentru personalul sanitar, să asigurăm cel puţin echipamentele medicale pe care le-am achiziţionat din fondurile Consiliului Judeţean. Asigurăm în continuare tot ce este nevoie să putem să avem în siguranţă cetăţenii judeţului Călăraşi.

Trebuie să spunem că nu aţi uitat nici de mediul de afaceri, de unde aţi venit, şi împreună cu managerul spitalului aţi lansat o invitaţie pentru oamenii de afaceri de a susţine actul medical în această perioadă destul de grea. Sunt foarte mulţi agenţi economici care au venit şi au dăruit, să nu spunem donat, sume de bani sau echipamente pentru noi până la urmă, pentru întreaga comunitate.

Vasile Iliuţă: Da, cu toţi au avut să spunem nevoie să intervină pentru a putea să se intereseze de un apropiat, de un angajat, internat în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă. Aici aş putea să enumăr firmele care au dat cu atâta bunăvoinţă şi cu atâta generozitate: e vorba de Donalam, Remat, Gimart, Nelu Lăscan de la Drajna cum îl ştim noi cu toţii... n-aş vrea să uit pe cineva care a dat şi va da în continuare, trebuie să le mulţumesc tuturor agenţilor economici care se gândesc la spital. A fost o campanie unică şi cred că este singura campanie care marchează disperarea pe care noi cu toţii o avem, ce înseamnă această pandemie şi ce înseamnă să ajungi să ai acest virus şi să nu ai siguranţa că ai intrat în spital şi mai ieşi.

Aţi pus accent pe comunicare şi s-a creat acel compartiment de comunicare, telefoanele care deja erau publice pentru toţi aparţinătorii care aveau câte o rudă internată în spital.

Vasile Iliuţă: Această nevoie a a părut de la modul de a putea să te contacteze apropiaţii, prieteni, sau prin cunoştinţele politice pe care fiecare le avea să ajungă la mine, să ajungă în spital. Şi de aici nevoia de a putea să dăm informaţii tuturor celor care vor să ştie de aparţinătorii pe care îi au în spital, pacienţi.

Am înfiinţat împreună cu managerul spitalului compartimentul de informare. De la poarta spitalului noi suntem prezenţi cu informaţii şi îndrumăm persoanele care vin să se intereseze, li se aduce la cunoştinţă situaţia pacientului care e la noi internat. Până acum lipsa de comunicare a atras foarte multe probleme şi nemulţumiri în rândul cetăţenilor. Cât va mai dura pandemia noi suntem capabili să dăm aceste informaţii cetăţenilor, să nu mai fie supăraţi, nemulţumiţi că nu putem să le oferim aceste informaţii. Să se prezinte la poarta spitalului şi cu toţii vor primi acele informaţii despre pacientul şi internatul pe care îl au in Spitalul Judeţean Călăraşi.

Aţi vorbit despre campania electorală, aţi vorbit despre alegerile prin care aţi trecut ca om politic. Au fost şi multe probleme pe care le-aţi întâmpinat, foarte multe provocări din partea competitorilor dumneavoastră politici, pentru că suntem în zona aceasta a spitalului v-aţi testat, domnule preşedinte. A fost la un moment dat o situaţie...

Vasile Iliuţă: M-am testat de două ori la Spitalul Judeţean Călăraşi, negativ spre nemulţumirea, supărarea competitorilor, chiar dacă ei căutam să mă pună în raport de contact cu o altă persoană de pe la Plătăreşti ca să mă izoleze. Toate astea au făcut parte din campania electorală. A fost o campanie destul de… nemaiîntâlnită. O disperare a unor politicieni vechi care se văzuseră nemuritori în politică. În politică suntem vremelnic, trecător şi trebuie să înţelegem cu toţii. Vremea unor oameni trece, vine vremea altor oameni politici. Astăzi putem să arătăm că la Călăraşi s-au instalat oameni politici noi, oameni care au venit cu nişte promisiuni dar trebuie să înţelegem şi mesajul cetăţenilor. „V-am votat, ne-aţi promis şi ne-aţi uitat.” Nu, echipa Iliuţă, echipa PSD, echipa care a câştigat alegerile, şi locale şi parlamentare, vine cu oameni noi, care au promis că vom fi aproape de cetăţeni şi 4 ani de zile nu sunt 4 ani de promisiuni, sunt 4 ani de realizări. După 4 ani de zile trebuie să dăm raportul cetăţenilor ce am făcut noi şi cei aleşi la nivelul judeţului Călăraşi, şi cei aleşi la parlamentare, ce am făcut pentru cetăţenii judeţului Călăraşi. Ce am lăsat în urma noastră. Asta e singura problemă a cetăţenilor „Veniţi, promiteţi şi nu faceţi nimic”. Ce facem noi după 4 ani? Am promis că vom realiza multe: Prefectura, Spitalul, partea de turism, portul de ambarcaţiuni şi faleza. Toate acestea sunt lucruri pe care cetăţenii le aşteaptă. Modernizarea Spitalului Săpunari, modernizarea Spitalului TBC, toate astea sunt obligaţia noastră în promisiunile electorale pe care le-am făcut în septembrie şi în 4 ani de zile trebuie să arătăm că ceea ce am promis devine fapte în 3 ani de zile aşa cum am promis la preluarea mandatului.

Spuneaţi că oamenii vă întreabă ce aţi făcut. Care este cel mai important obiectiv realizat sau început în anul 2020?

Vasile Iliuţă: Toate sunt importante pentru Consiliul Judeţean. Drumurile judeţene sunt cele mai mari obiective pe care noi le-am avut. La preluarea mandatului aveam 380 de km de drumuri de pământ şi acum nu ştiu dacă au rămas sub 100 de km de drumuri de pământ ne băgate în programul de modernizare al judeţului. Pot să spun că cel mai important drum sau obiectiv pe care Consiliul Judeţean l-a avut a fost drumul 402. Dacă vă aduceţi aminte a fost şi o campanie mediatică când Fuia era ministrul agriculturii, cu intervenţii cu PDL-ul, cu tot ce însemna forţă politică şi nu a reuşit. Uitaţi că am venit eu în 2016 şi am reuşit această investiţie majoră pentru judeţul Călăraşi, drumul care leagă Dunărea de Ialomiţa.

Cu oamenii din subordinea Consiliului Judeţean.

Vasile Iliuţă: Da, echipa Consiliului Judeţean, trebuie să le mulţumesc pentru tot ce au făcut. Drumurile judeţene pe care le-au propus pentru investiţie şi împreună le-am dus către finanţare europeană. E clar că nu mai putem să mergem pe finanţarea locală a Consiliului Judeţean, trebuie să mergem pe finanţare europeană, să putem să atragem bani europeni să putem să modernizăm toate drumurile judeţene nu numai drumul 402.

Ce vă doriţi pentru anul 2021 din punct de vedere administrativ? Spuneaţi un pic mai devreme că aţi ieşit câştigător din aceste alegeri, există şi o administraţie locală care vă este prielnică, şi acolo se vor derula foarte multe proiecte. Ce doriţi pentru comunitatea în care iată şi dvs. trăiţi.

Vasile Iliuţă: Îmi doresc în primul rând linişte şi înţelegere. Cel mai important lucru pe care îl consider acum e de a putea să vedem că cei care sunt astăzi oameni politici la Călăraşi trebuie să înţeleagă că luptele politice după campanie trebuie să înceteze şi trebuie să ne gândim cum putem să punem în practică proiectele pe care cetăţenii le-au cerut şi lor în campanie, mi le-au cerut şi mie şi echipei mele. E clar că trebuie să lăsăm la o parte luptele politice şi să ne gândim ca proiectele politice pe care le-am promis să devină realitate. Sau proiectele promise în proporţie de 70% să le punem în practică.

Drumul Siderca. Foarte multă lume s-a bucurat atunci când...

Vasile Iliuţă: S-a bucurat şi au început ploile. A trebuit să ne oprim, nu am putut să continuăm iar acum drumarul este pregătit cu toate utilajele pentru deszăpezire. Toate utilajele sunt prinse în echipamentele de deszăpezire şi ne-a blocat, să spunem, continuarea drumului. Văd că a mai fost o perioadă de o săptămână dar nu puteam să dăm sărăriţele de pe maşini, să le punem înapoi... durează 3 zile să punem tot echipamentul pe care îl au în dotare şi atunci am luat decizia să conservăm drumul două luni şi jumătate, trei, când ne va permite să ieşim la treabă dăm sărăriţele jos şi ne apucăm iarăşi de drum.

Tot timpul aţi fost în contact cu ceea ce se întâmplă, aţi vizitat şi parcul auto pregătit pentru perioada de iarnă, pentru perioada în care vor începe cu adevărat ninsorile la Călăraşi.

N-aţi lăsat nici activitatea culturală chiar dacă este un pic pe linie moartă. Aţi revitalizat activitatea atât a Bibliotecii cât şi a Centrului Cultural, aţi pregătit moşi care au mers în judeţ pentru copiii nevoiaşi. Cei mai puţin norocoşi să spunem micuţi ai judeţului nostru.

Vasile Iliuţă: Aici a fost un parteneriat cu Episcopul judeţului Călăraşi şi al Sloboziei care a fost prezent la Călăraşi şi s-a pus în discuţie ce facem noi pentru cei sărmani. Grija socială a episcopului e destul de mare şi pentru judeţul Călăraşi. Şi atunci Consiliul Judeţean a decis să se implice şi să-i bucure pe copiii din mediul rural, cei care sunt identificaţi de către preoţii localităţilor să putem să dăruim pachete de Moş Crăciun. Şi aşa am făcut. Biblioteca Judeţeană, Centrul Judeţean de Cultură şi Muzeul Judeţului Călăraşi au fost implicate în această acţiune cu Moş Crăciuni care au fost prezenţi în fiecare localitate şi au oferit copiilor o bucurie. Noi trebuie să ne gândim că acești copii sunt viitorul nostru şi ei trebuie să fie cei care să se bucure că Moşul s-a gândit la ei şi le-a îndeplinit dorinţele pe care ei și le-au pus de Crăciun.

Ce vă doriţi de la anul 2021? Vă gândiţi la un proiect pe care să-l demaraţi, mergeţi mai departe cu tot ce însemnă turismul? Pentru că lumea aşteaptă şi începerea acestui proiect care este foarte important.

Vasile Iliuţă: Dacă ne uităm în domeniul economic al judeţului Călăraşi, îmi pare rău că nu avem o zonă în care să ne mândrim totuşi cu un potenţial economic ridicat în zona de S-E a României şi atunci ne gândim că la ora actuală avem o singur variantă: să dezvoltăm turismul. Cred că proiectele viitoare pe care noi, Direcţia de Dezvoltare a Consiliului Judeţean trebuie să ne aducem contribuția pentru dezvoltarea turismului în judeţul Călăraşi. Plecând de la Braţul Borcea-Dunăre trebuie să ne gândim ce potenţial avem şi ce am putea noi să realizăm în viitorul apropiat, în cei 4 ani de zile de mandat ce proiecte de turism putem să aducem la Călăraşi.

Avem comoara lângă noi, Dunărea…

Vasile Iliuţă: Puţine judeţe se pot mândri cu această bogăţie.

Un mesaj pentru călărăşeni în Nou An.

Vasile Iliuţă: Vreau să le transmit să fie sănătoşi, să treacă peste această pandemie, să aibă bucurii. La mulţi ani, dragi călărăşeni!