Școala Specială Profesională "Sfânta Maria" din Călărași este în curs de reabilitare energetică printr-un proiect finanțat din fonduri europene, în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Clădirea, construită în anul 1960 și având subsol parțial, parter și două etaje, va beneficia de lucrări de renovare moderată pentru a îmbunătăți eficiența energetică și a reduce consumul de energie primară.
Proiectul, intitulat „Reabilitare energetică Gimnazială Specială nr. 1 Călărași”, are o valoare totală de 6.255.186,28 lei și este implementat de Consiliul Județean Călărași.
Perioada de desfășurare a proiectului este între 14 iulie 2022 și 1 august 2025. Obiectivul principal al investiției este tranziția către un fond construit rezilient și verde, prin renovarea energetică moderată a clădirii școlii.
Prin această reabilitare, se urmărește atât obținerea unei economii pentru școală, cât și creșterea gradului de confort termic pentru elevi.
Acest proiect face parte dintr-o serie de inițiative ale Consiliului Județean Călărași de a atrage fonduri europene prin PNRR pentru modernizarea infrastructurii educaționale și medicale din județ.
Sursa Facebook Consiliul Județean Călărași