CJ Călăraşi | I. Samoilă: Iniţial am făcut o solicitare de 87 de milioane de lei dar am căzut de acord că pot finanţa până la 50 de milioane de lei

CJ Călăraşi | I. Samoilă: Iniţial am făcut o solicitare de 87 de milioane de lei dar am căzut de acord că pot finanţa până la 50 de milioane de lei

Vicepreşedintele Ion Samoilă a anunţat că, în urma negocierilor purtate cu câteva instituţii bancare, valoarea împrumutului de care Consiliul Judeţean are nevoie pentru finanţarea unor lucrări de investiţii a scpzut de la 87 de milioane la 50 de milioane, în acest sens fiind iniţiat şi Proiectul de hotărâre pentru modificarea și completarea Hotărârii nr. 19/2021 privind contractarea unei finanțări rambursabile interne în valoare de 87.000.000 lei, adoptat ieri la prânz în plenul unei şedinţe extraordinare de îndată.

„Săptămânile acestea am avut discuţii cu mai multe instituţii financiare legate de creditul pe care urmează să-l contractăm pentru Consiliul Judeţean. Avem o listă de investiţii, am discutat-o cu băncile şi am căzut de acord urmând s-o aprobăm. Iniţial am făcut o solicitare de 87 de milioane de lei dar am căzut de acord că pot finanţa până la 50 de milioane de lei, motiv pentru care a trebuit să modificăm lista iniţială de investiţii, urmând s-o aprobăm azi în Consiliul Judeţean.”, a declarat joi vicepreşedintele CJ, Ion Samoilă, cu puţin timp înainte de momentul programării şedinţei extraordinare de îndată.

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.