CJ Călăraşi / Ajutor de 500 de mii de lei pentru Primăria Lehliu Gară

CJ Călăraşi / Ajutor de 500 de mii de lei pentru Primăria Lehliu Gară

Convocaţi joi în şedinţă extraordinară, consilierii judeţeni au aprobat acordarea unui ajutor pentru Primăria oraşului Lehliu-Gara, aflată în situaţie de extremă dificultate, în valoare de 500 mii lei,  pentru realizarea unor lucrări de maximă urgenţă la staţia de tratare a apei potabile. Suma provine din din fondul de rezervă bugetară cuprins în bugetul propriu al Judeţului Călăraşi pe anul 2020.

„Având în vedere solictarea Unităţii Administrativ-Teritoriale Oraşul Lehliu-Gară prin care se precizează că la această dată, pe fondul pandemiei de COVID-19, există posibilitatea creşterii exponenţiale a riscului de îmbolnăvire a populaţiei, deoarece debitul maxim de producere şi livrare a apei potabile al staţiei de tratare a apei potabile din Oraşul Lehliu-Gară, este de cel mul de 75 m.c./h, cantitate insuficientă, fapt ce ar putea conduce la întreruperea furnizării apei potabile. În acest context se impune alocarea sumei de 500 mii de lei din fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Consilului Judeţean Călăraşi, pentru soluţionarea acestei probleme.” se arată în Referatul de aprobare.

De asemenea s-a mai aprobat şi acordarea unor ajutoare, din fondul de rezervă bugetară cuprins în bugetul propriu al Judeţului, pe anul 2020, necesare aparatului propriu al unităţilor administrativ–teritoriale din judeţul Călăraşi, aflate în situaţie de extremă dificultate, în valoare de 140 mii lei.

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.