ANL şi Consiliul Judeţean vor construi locuinţe de serviciu pentru specialişti pe un teren situat pe B-dul Nicolae Titulescu din Călăraşi

În sedința ordinară de plen a Consiliului Judeţean, desfăşurată joi au fost aprobați indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții „Locuinţe de serviciu şi reţele tehnico-edilitare (alimentare cu apă, canalizare, gaze naturale, electrice) şi circuite carosabile, pietonale, amenajare spaţii verzi, B-dul Nicolae Titulescu nr. 1 bis, Municipiul Călăraşi – faza SF, inclusiv taxe, avize”

Suprafaţa terenului pe care se va construe imobilul este de 1522,67 m.p. (respectiv 1522,15 m.p., aşa cum rezultă din măsurătorile cadastrale). Construcţia este un bloc prevăzut cu 30 de apartamente: Subsol Tehnic+P+4E, repartizate , câte 6/etaj, astfel: 1 gasonieră; 1 apartament de 3 camere; 4 apartamente de 2 camere;

Valoarea totală a investiţiei, conform Devizului general, este 5.493.112,88 lei fără T.V.A., din care C+M 4.589.757,78 lei, fără T.V.A., conform standardelor de cost, defalcată după cum urmează:

a) Bugetul de stat – Ordonator principal de credite: Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, prin Agenţia Naţională pentru Locuinţe, valoare:  4.762.395,32 lei, din care C+M în valoare de 4.265.093,28 lei, pentru construirea unui bloc de locuinţe pentru specialişti;

b) Bugetul propriu al judeţului Călăraşi, valoare: 730.717, 56 lei, din care C+M în valoare de 324.664,50 lei, pentru „Reţele tehnico-edilitare (alimentare cu apă, canalizare, gaze naturale, electrice, telecomunicaţii, circuite carosabile, pietonale, amenajare spaţii verzi, împrejmuire)” – Faza Studiu de fezabilitate.

Durata estimată a execuției:

- 12 luni de la ordinul de începere pentru execuţie lucrări – blocul de locuinţe;

- 12 luni de la ordinul de începere pentru execuţie lucrări – amenjări exterioare şi reţele exterioare;

 

Consiliul Județean Călărași a achiziţionat de la Societatea Drumuri şi Poduri S.A. Călăraşi, un teren cu nr. Cadastral 2356, înscris în Cartea Funciară nr. 20426 a localității Călărași situat în Municipiul Călăraşi, B-dul Nicolae Titulescu, nr. 1 bis, în conformitate cu prevederile Hotărârii Consiliului Judeţean Călăraşi nr. 75 din 27.04.2017 privind trecerea în domeniul public al judeţului Călăraşi a unor bunuri din patrimoniul acestei societăţi.

Pe suprafaţa acestuia, de 1522,67 m.p. (respectiv 1522,15 m.p., aşa cum rezultă din măsurătorile cadastrale), se află o fundație de bloc a cărui construcție a început cu mai mulți ani în urmă, dar care, din lipsa fondurilor necesare continuării și finalizării, a fost amânată în mod repetat.

Terenul face parte din domeniul public al județului Călărași și se află în administrarea Consiliului Județean Călărași. Pe suprafaţa acestuia se intenţionează, prin Agenţia Naţională pentru Locuinţe, construirea unor locuinţe de serviciu pentru specialişti din diverse domenii, precum şi asigurarea reţelor tehnico-edilitare (alimentare cu apă, canalizare, gaze naturale, electrice) şi a circuitelor carosabile, pietonale, amenajare spaţii verzi.

În vederea rezolvării problemei locuirii, pentru segmentul de populație constituit din specialiști în administraţie publică, sănătate, învăţământ, etc., aflați la începutul carierei profesionale, şi nu numai, angajaţi sau în aflaţi în căutarea/schimbarea unui loc de muncă, ale căror venituri nu le permit accesul la o locuință în condițiile pieței, se derulează, prin Agenția Națională pentru Locuințe, Programul guvernamental pentru construcția de locuințe pentru tineri, destinate închirierii, în conformitate cu prevederile Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenției Naționale pentru Locuințe republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Consiliul Judetean Călăraşi a depus la Agenţia Naţională pentru Locuinţe, spre finanţare proiectul „Locuinţe de serviciu şi reţele tehnico-edilitare (alimentare cu apă, canalizare, gaze naturale, electrice) şi circuite carosabile, pietonale, amenajare spaţii verzi B-dul Nicolae Titulescu nr. 1 bis, Municipiul Călăraşi – faza SF, inclusiv taxe, avize”, cuprinzând Subsol tehnic+P+4E. Aceasta investiţie este cuprinsă în lista de investiţii a acestei instituţii, dar cu condiţia realizării de către Consiliul Judeţean Călăraşi a Studiului de fezabilitate aferent acestei investiţii.

Construcţia va fi realizată din cadre din beton armat, diafragme de beton armat, fațadele vor fi finisate cu tencuieli decorative structurate, iar, acoperişul va fi de tip învelitoare din tablă profilată tip LINDAB pe şarpantă din lemn de răşinoase, asa cum este descris în planurile de arhitectură; scurgerea apelor pluviale se va realiza prin jgheaburi şi burlane din tablă tip LINDAB.

În vederea realizării acestui obiectiv de investiţii, Consiliul Județean Călărași, prin Hotărârea nr. 58 din 29.03.2018 a transmis imobilul, pe durata execuţiei lucrărilor, în folosința gratuităa Agenției Naționale pentru Locuințe.

Imobilul va avea următoarea configuraţie spațială:

La parter imobilul va avea 7 apartamente, prevăzute cu baie, bucătărie, dormitor, hol şi living, inclusiv spaţii comune casa scării, coridor şi tehnic.

La etajul curent imobilul va avea 6 apartamente, prevăzute cu baie, bucătărie, dormitor, hol şi living, inclusiv spaţii comune casa scării, coridor şi tehnic.

Suprafaţa totală/apartament va fi de 52,47 m², iar suprafaţa totală a etajului curent va fi de 435,28 m².” se arată în Expunerea de Motive la proiectul de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții „Locuinţe de serviciu şi reţele tehnico-edilitare (alimentare cu apă, canalizare, gaze naturale, electrice) şi circuite carosabile, pietonale, amenajare spaţii verzi, B-dul Nicolae Titulescu nr. 1 bis, Municipiul Călăraşi – faza SF, inclusiv taxe, avize”

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.