Au trecut 4 luni și săptămână de când cursul euro a fost ținut sub pragul de 5,26 lei.

Marțea aceasta, cursul euro a urcat de la 5,2567 lei la 5,2636 lei, într-o ședință în care tranzacțiile se realizau în culoarul 5,257 – 5,264 lei.

Evoluția poate fi pusă pe seama pe seama perspectivei ca Rezerva Federală americană să decidă o majorare a dobânzii sale de referință, care va provoca o presiune suplimentară asupra costurilor de finanțare, implicit o creștere a inflației la nivel mondial. De altfel, randamentele pentru obligaţiunile pe 10 ani emise de Trezoreria americană au atins cel mai înalt nivel din ultimii aproape 20 de ani.

Criza politică locală, care s-a suprapus cu protestele din București, ce au degenerat în violențe, după ce unii dintre liderii din opoziție s-au declarat de acord cu această mișcare, au determinat, de asemenea, o majorare a cererii de valută din partea fondurilor speculative.

La nivelul caselor de schimb bancare, euro se vindea la un maxim de aproape 5,407 lei, iar bursa de valori a trecut pe roșu, în timp ce dobânzile la care se împrumută România au crescut în piețele internaționale.

O analiză BCR, constată faptul că „conflictul aflat în desfășurare în Orientul Mijlociu exercită o presiune semnificativă asupra piețelor energetice, majorând costurile pentru industriile cu consum intensiv de energie”.

Piața monetară a fost stabilă. Indicele ROBOR la trei luni a stagnat la 5,84%, cel la șase luni s-a oprit la 5,92% iar indicele la 12 luni la 5,98%.

Euro a scăzut la 1,1527 – 1,1555 dolari iar media monedei americane a urcat de la 4,5542 la 4,5624 lei.

Media francului elvețian a crescut de la 5,5739 la 5,5779 lei iar cea a lirei sterline de la 6,1421 la 6,1494 lei.

Prețul gramului de aur a coborât marginal de la 626,9528 lei la 626,5056 lei, în timp ce metalul galben fluctua în piețele specializate între 4.260 și 4.318 dolari/uncie.

Media monedelor din regiune s-a depreciat la 4,3465 zloți/euro, respectiv 367 forinți/euro.

Bitcoin fluctua între 76.670 și 78.240 dolari iar ethereum se tranzacționa în culoarul 2.464 – 2.519 dolari.

Text pus la dispoziție de dl. Radu Georgescu

Cele mai citite articole din categoria ”Business” în ultima lună

ADR Sud-Muntenia lansează soluții de finanțare pentru dezvoltare tehnologică

Mediul de afaceri din Dâmboviţa şi Prahova a fost invitat să descopere soluțiile de finanțare pregătite...

Reguli de ieșire din sistemul de impunere pe veniturile microîntreprinderilor în cursul anului

* Dacă în cursul unui an fiscal o microîntreprindere realizează venituri mai mari de 100.000 euro,...

Românii și-au pierdut interesul pentru joburile din străinătate

Mai puțin de 55.000 de aplicări pentru joburile din afara țării au fost înregistrate din ianuarie...

vremea în C Ă L Ă R A Ș I