În Ședința din 29 aprilie 2026, Guvernul României a aprobat hotărârea privind stabilirea plafoanelor alocate ajutoarelor naționale tranzitorii (ANT) în sectoarele vegetal și zootehnic, aferente anului de cerere 2025. Actul normativ inițiat de MADR stabilește atât plafoanele financiare, cât și mecanismele de calcul pentru cuantumurile acordate fermierilor, în funcție de suprafețe și efectivele de animale eligibile.

Sprijinul financiar total se ridică la aproximativ:

308,1 milioane lei (60,64 milioane euro) pentru sectorul vegetal
610,2 milioane lei (120,11 milioane euro) pentru sectorul zootehnic
În total, este vorba despre circa 918,3 milioane lei, respectiv peste 180,7 milioane euro, fonduri asigurate de la bugetul de stat, prin bugetul MADR pentru anul 2026, sub forma plăților naționale tranzitorii aferente anului de cerere 2025.

În sectorul vegetal, ajutoarele vizează culturile amplasate pe teren arabil, precum și culturi specifice: in și cânepă pentru fibră, tutun, hamei și sfeclă de zahăr.

În sectorul zootehnic, sprijinul se acordă pentru:
bovine – sectorul lapte
bovine – sectorul carne
ovine și caprine
Beneficiarii sunt fermierii – persoane fizice sau juridice – care utilizează terenuri agricole și/sau dețin legal animale, în condițiile prevăzute de legislația în vigoare.

„Asigurăm continuitatea sprijinului pentru fermieri prin aceste ajutoare naționale tranzitorii, care vin să completeze plățile europene și să ofere stabilitate sectoarelor vegetal și zootehnic. Vorbim despre peste 180 de milioane de euro direcționați către agricultori și crescători de animale, în contextul în care fermierii se confruntă cu provocări semnificative în privința creșterii costurilor de producție”, a declarat viceprim-minstrul, ministrul interimar al agriculturii, TÁNCZOS Barna.

Condițiile de acordare și documentele necesare sunt stabilite prin Ordinul MADR nr. 125/2024, cu modificările și completările ulterioare.

Cele mai citite articole din categoria ”Business” în ultima lună

Topul județelor care au angajat cel mai mult anul acesta

Din cele aproape 150.000 de joburi postate din ianuarie și până acum pe eJobs.ro, 71.000 au fost pentru...

O nouă ediție TEZAUR: Investiții sigure în titluri de stat, cu dobânzi neimpozabile de până la 7,15% pe an

Ministerul Finanțelor lansează astăzi o nouă ediție a Programului de titluri de stat TEZAUR din...

Euro a depășit cota 5,26 lei

Au trecut 4 luni și săptămână de când cursul euro a fost ținut sub pragul de 5,26 lei. Marțea...

APIA: 24 septembrie 2026 - Termen-limită pentru depunerea cererilor de ajutor de stat pentru crescătorii de bovine și suine

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează crescătorii de bovine și...

vremea în C Ă L Ă R A Ș I