Consiliul Local al Comunei Ștefan Vodă a adoptat, în cadrul ședinței ordinare din luna iunie, proiectul de hotărâre privind aprobarea noului Regulament de gospodărire comunală. Documentul stabilește reguli clare pentru menținerea ordinii, curățeniei și bunei conviețuiri pe raza localității.
Conform hotărârii adoptate, cei care nu respectă normele stabilite riscă sancțiuni financiare. Constatarea contravențiilor și aplicarea amenzilor vor fi realizate de către Primarul Comunei Ștefan Vodă, prin intermediul persoanelor împuternicite special de acesta prin dispoziție, precum și de către organele de poliție.
Punerea în aplicare și ducerea la îndeplinire a tuturor prevederilor din noul regulament revin direct primarului comunei. Hotărârea intră în vigoare după parcurgerea etapelor legale de comunicare și publicitate locală.
Detalii aici https://emol.ro/stefanvoda-cl/registru-phcl/271886/










