Potrivit prevederilor art. 9 alin (1) și alin. (2) din Legea nr 78/2014 privind reglementarea activității de voluntariat în România cu modificările și completările ulterioare, Primăria Comunei Fundeni își manifestă disponibilitatea de a colabora cu voluntari.
Voluntariatul se va desfășura în baza unui contract încheiat în formă scrisă în limba română între voluntar și Primăria Comunei Fundeni.
Conform prevederilor art 10 alin (2) din Legea nr 78/2014 cu modificările și completările ulterioare, activitatea de voluntariat se consideră experiența profesională și/sau în specialitate în funcție de tipul activității dacă aceasta este realizată în domeniul studiilor absolvite.
Desfășurarea activității de voluntariat se va realiza la sediul Primăriei comunei Fundeni, Strada Trandafirilor, nr 25.
În executarea contractului de voluntariat, voluntarul se subordonează coordonatorului voluntarilor, numit în conditiile art. 3 lit.g) din Legea nr 78/2014, cu modificările și completările ulterioare.
Persoanele interesate de a participa la activitățile de voluntariat în cadrul Primăriei Comunei Fundeni trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:
- Să aibă varsta legală de 18 ani
- Să cunoască limba română scris și vorbit
- Să aibă capacitate deplină de exercițiu
- Să aibă o stare de sănătate corespunzătoare activităților de voluntariat propuse de către Primăria Comunei Fundeni, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de către unități sanitare abilitate.
- Să nu aibă antecedente penale și să nu fi fost condamnate pentru sîvârșirea vreunor infracțiuni contra umanității, contra statului sau contra autorității, de fals ori a unor fapte de corupție sau a altor infracțiuni săvârșite cu intenție, care le-ar face incompatibile cu exercitarea activității cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.
Informații suplimentare se pot obține la sediul Primăriei Comunei Fundeni din Strada Trandafirilor, nr. 25, telefon 0242516306, e-mail:










