Primăria Municipiului Călărași a demarat lucrările de extindere a rețelei de gaze naturale în cartierul destinat tinerilor din oraș. Proiectul beneficiază de finanțare guvernamentală și vizează extinderea infrastructurii pentru gospodăriile care nu erau racordate până în prezent la acest serviciu public esențial.

Lucrările aflate în plină desfășurare au un buget total de 2.648.925 lei (fără TVA). Fondurile sunt asigurate prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.

„Facem pași importanți către confortul familiilor tinere din municipiu. În cartierul de tineri lucrările pentru extinderea rețelei de gaze naturale sunt în plină desfășurare. Vă asigur că investim, în continuare, în siguranță, confort și într-un oraș modern, bine conectat la nevoile oamenilor.”, declarat primarul Marius Dulce, subliniind importanța strategică a acestei investiții pentru comunitatea locală.

Extinderea rețelei de distribuție a gazelor naturale cuprinde un număr de 13 străzi din zona nouă a municipiului: Aviator Adrian Săvulescu, Ernest Maftei, Corneliu Coposu, Pavel Mercea, Nicolae Bănescu, Petre V. Haneș, Pârlea Alexandru, Aurel Elefterescu , Vasile Culică, Savu Radu Dumitru, Corneliu Pantilie, Camil Petrescu, Liviu Rebreanu.

Pentru realizarea investiției s-a avut în vedere Avizul tehnic de racordare nr. 13623660/19.03.2024 emis de către SC Distrigaz Sud Rețele.

Conducta va fi amplasată în afara carosabilului la distanțe față de construcții sau rețele existente prevăzute în normelor tehnice impuse de NTPEE – 2018, cu modificările si completările ulterioare referitoare la proiectarea, privind executarea si exploatarea rețelelor de gaze naturale.

Lucrările se realizează în baza proiectului cu nr. 4270/11.12.2024, derulat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor și Administrației Publice și de la bugetul local în cadrul PNI Anghel Saligny.

În prezent în zona „Cartier Tineri” există rețea de distribuție gaze naturale pe o porțiune redusă.

Prin această investiție, administrația locală continuă planul de dezvoltare urbană, oferind tinerilor stabiliți în această zonă condiții moderne de locuire și un standard ridicat de viață.

Cele mai citite articole din categoria ”Administrație” în ultima lună

Oltenița: Peste 3,3 milioane de euro pentru proiectul transfrontalier „EVREST”

Municipiul Oltenița se pregătește să devină un punct de reper pe harta turismului cicloturistic...

ANUNȚ CONCURS DE RECRUTARE – Direcția Asistență Socială Oltenița

Direcția Asistență Socială Oltenița, județul Călărași, organizează concurs pentru ocuparea...

vremea în C Ă L Ă R A Ș I