În cadrul ședinței extraordinare a Consiliului Local al Municipiului Oltenița, desfășurată astăzi, 3 iunie 2026, în cadru festiv, la sediul Direcției pentru Cultură, Tineret și Sport, a fost adoptată hotărârea privind aprobarea Acordului de Înfrățire dintre Municipiul Oltenița, județul Călărași, și Municipiul Byala, Regiunea Ruse, din Republica Bulgaria.

Acordul are la bază relațiile de prietenie și colaborare dintre România și Republica Bulgaria și exprimă dorința comună a celor două administrații locale de a dezvolta parteneriate durabile în beneficiul comunităților pe care le reprezintă.

Prin acest document, cele două municipii se declară oficial localități înfrățite și își asumă dezvoltarea unor relații de cooperare în domenii de interes comun, precum administrația publică, educația, cultura, sportul, sănătatea, turismul, protecția mediului, dezvoltarea economică, infrastructura și serviciile publice.

Acordul prevede organizarea de schimburi de experiență și bune practici între instituțiile celor două municipalități, susținerea colaborării dintre unitățile de învățământ, organizațiile culturale și sportive, mediul de afaceri și societatea civilă, precum și inițierea unor proiecte comune care pot beneficia de finanțare europeană.

Totodată, parteneriatul urmărește consolidarea relațiilor dintre locuitorii celor două comunități, prin încurajarea schimburilor culturale, educaționale și sociale, precum și prin dezvoltarea unor inițiative comune care să contribuie la creșterea calității vieții și la dezvoltarea durabilă a celor două localități.

Semnarea Acordului de Înfrățire reprezintă un nou pas în consolidarea cooperării transfrontaliere dintre Oltenița și Byala și creează premisele unor colaborări concrete, cu beneficii pentru cetățenii ambelor comunități.

Membrii delegației bulgare:

- Dimităr Slavov - primar Byala

- Marian Antonov - președintele Consiliului local Byala

- Miruna Eftimiu - expert proiecte Consiliul județean Giurgiu

- Lili Ganceva - director executiv Asociația Euroregiunea Danubius

La eveniment au fost prezenți:

- Mihăiță Constantin Beștea - Primar municipiul Oltenița

- Ion Pițoi - Viceprimar municipiul Oltenița

- Adrian Moldovan - Secretar General Primăria Oltenița

- Adrian Pestrițu - Administratorul public Primăria Oltenița

- Laurențiu State - fost Prefect al Județului Călăraşi, director al opereatorului regional de apă Ecoaqua S.A. Oltenița

- Elena Andreea Iosif - vicepreședinte al Consiliului Local al Elevilor Oltenița

- Ema Anastasia Dobre - secretar al Consiliulului Local al Elevilor Oltenița

și

membrii Consiliului Local al municipiului Oltenița.

Cele mai citite articole din categoria ”Administrație” în ultima lună

Schimbări în Consiliul Județean Călărași: Doi consilieri PNL au demisionat

Consiliul Județean Călărași se află în fața unei reorganizări a componenței sale politice, după...

Premieră istorică: Oltenița găzduiește debutul României la Campionatul Mondial de Ultramaraton

Parcul Central din Oltenița va găzdui în premieră debutul României la Campionatul Mondial de Ultramaraton...

Grădiștea: Cererile pentru ajutorul de încălzire se depun începând cu 15 octombrie

Primăria comunei Grădiștea anunță că, începând cu 15 octombrie 2026, familiile și persoanele...

Oltenița | Centru multifuncțional pentru victimele violenței domestice, înființat prin program european

Consiliul Local al Municipiului Oltenița a aprobat participarea Direcției Asistență Socială (DAS)...

Consiliul Județean a aprobat achiziția unui bloc de 20 de apartamente

Consiliul Județean Călărași a făcut un pas decisiv pentru sprijinirea categoriilor sociale vulnerabile,...

vremea în C Ă L Ă R A Ș I