Parteneriatul dintre comuna Independența și localitatea Tuzara, Republica Moldova, parafat anul trecut prinde rădăcini tot mai adânci.

Joi, 7 mai, primarul Gabriel Rădulescu a primit vizita oficială a unei delegații din Tuzara, Republica Moldova, consolidând astfel acordul de înfrățire semnat între cele două localități pe 24 ianuarie 2025.

Vizita primarului Ion Rîpă marchează o etapă importantă în colaborarea transfrontalieră, punând accent pe schimbul de bune practici administrative și pe dezvoltarea unor proiecte culturale comune. Pentru edilul din Tuzara, această relație reprezintă o oportunitate de a prelua modele de succes din administrația românească, acesta declarând că vede în primarul Gabriel Rădulescu un mentor și un exemplu de urmat în ceea ce privește gestionarea comunității.

“Noi ne așteptăm la o dezvoltare din punct de vedere cultural, la un schimb de experiență între aceste două comune, Tuzara și Independența.

Până la moment, practic, am fost sau suntem în schimb de experiență la nivel legislativ, cultural. Avem ce învăța de la comuna Independența România, avem ce învăța de la domnul primar Rădulescu care se află la doilea mandat. Pentru mine, dumnealui, personal este un exemplu.”, a declarat primarul Ion Rîpă.

În prezent, cele două primării lucrează împreună la un proiect cultural ambițios care vizează nu doar promovarea tradițiilor, ci și stimularea potențialului turistic al comunei Tuzara, beneficiind de expertiza acumulată de echipa din Independența. “Acum ne aflăm în România, în schimb de experiență, pe un proiect cultural, care vizează dezvoltarea culturală și a turismului în comuna Tuzara.”, a mai precizat primarul localității Tuzara.

Primarul comunei Independența, Gabriel Rădulescu, a subliniat importanța strategică și sentimentală a acestei legături: „Dincolo de actele oficiale semnate la începutul anului trecut, înfrățirea cu Tuzara este despre oameni și despre regăsirea rădăcinilor noastre comune. Ne bucurăm să îi avem alături pe frații noștri de peste Prut și să le împărtășim din experiența noastră administrativă. Această vizită ne permite să punem bazele unor proiecte concrete în domeniul culturii și turismului, care vor aduce beneficii reale locuitorilor din ambele comunități. Independența va rămâne un sprijin constant pentru Tuzara în parcursul lor de dezvoltare și modernizare.

Colaborarea dintre Independența și Tuzara promite să devină un model de bune practici pentru alte localități care doresc să dezvolte parteneriate durabile între România și Republica Moldova.

Comuna Tuzara e o comună care se află la aproximativ un kilometru jumătate de la centrul raional, de orașul Călărași. E o comună formată din trei localități, Seliștea Nouă, Tuzara (reședința) și Novaci. Numără 2600 de locuitori, pe listele electorale, 1736 de locuitori potrivit recensământului.

Două sate, Seliștea Nouă și Tuzara, sunt alimentate cu apă și în jur de 95% canalizare și 70%. În satul Novaci nu avem încă apeduct, însă așteptăm finanțarea. Avem deja proiectul tehnic făcut, urmează doar să îl depunem spre finanțare și credem că în 2026 o să reușim să alimentăm și satul Novaci cu apă.

În rest, e o comună destul de pitorească, o comună aflată în codrie, înconjurată din păduri, cu perspectivă foarte mare de dezvoltare din punct de vedere turistic.”

Ion Rîpă, primarul localității Tuzara

Cele mai citite articole din categoria ”Administrație” în ultima lună

Oltenița: Peste 3,3 milioane de euro pentru proiectul transfrontalier „EVREST”

Municipiul Oltenița se pregătește să devină un punct de reper pe harta turismului cicloturistic...

ANUNȚ CONCURS DE RECRUTARE – Direcția Asistență Socială Oltenița

Direcția Asistență Socială Oltenița, județul Călărași, organizează concurs pentru ocuparea...

vremea în C Ă L Ă R A Ș I