Școala Gimnazială Nr. 1 Fundeni a accesat fonduri europene prin programul PRIMII pentru prevenirea abandonului școlar, obținând un sprijin de 7.408 lei pe elev anual, pe o perioadă de trei ani. Proiectul coordonat de directorul Alina Coman finanțează ore de recuperare, „Școala după Școală”, masă, rechizite, excursii și servicii de consiliere pentru elevi și părinți.
“O VESTE MINUNATĂ PENTRU COPIII DIN FUNDENI!
Când îți pasă, te implici! Fapte, nu vorbe!
Felicitări și mulțumiri doamnei director Alina Coman și echipei Școlii Gimnaziale Nr. 1 Fundeni pentru implicarea în accesarea fondurilor europene prin programul PRIMII!
Acest proiect, destinat prevenirii abandonului școlar, prevede:
Ore de recuperare și „Școala după Școală”;
Hrană, rechizite și materiale educaționale;
Excursii, tabere și transport pentru copii;
Consiliere pentru elevi și părinți.
7.408 lei/elev/an, timp de 3 ani școlari, pentru activitățile și serviciile prevăzute în proiect.
Gheorghiță Cărtușanu, primar: „Ca primar, mă bucur sincer când oamenii dedicați educației transformă oportunitățile în beneficii pentru copiii comunității noastre.
Felicitări pentru implicare, profesionalism și grija față de viitorul copiilor din Fundeni! Împreună construim un viitor mai bun!””, se arată în mesajul postat pe pagina de Facebook a Primăriei comunei Fundeni.










