Superliga | Etapa 18: Chindia Târgoviște – Farul Constanța, astăzi, ora 17.30

Superliga | Etapa 18: Chindia Târgoviște – Farul Constanța, astăzi, ora 17.30

Unul dintre cele mai interesante meciuri din etapa a 18-a le va aduce faţă-n faţă pe Chindia şi Farul, două echipe aflate în mare formă.

De la venirea lui Anton Petrea pe banca gazdelor, târgoviştenii au câştigat 16 puncte din cele 18 puse în joc, au înscris de 10 ori şi au primit doar 3 goluri.

De partea cealaltă, finalul rundei precedente a găsit-o pe Farul la cea mai mare diferenţă în clasament faţă de locul secund - 8 puncte. De asemenea, trupa antrenată de Gheorghe Hagi are cel mai bun atac din campionat, 32 de goluri marcate, şi cea mai sigură defensivă, doar 13 goluri încasate.

Cele două echipe s-au mai întâlnit de 10 ori în principala competiţie internă, de trei ori s-au impus dâmboviţenii, de patru ori au câştigat dobrogenii, iar alte trei partide s-au terminat la egalitate.

Primul duel a avut loc pe 19 iulie 2019, Chindia - Viitorul 0-1, gol înscris de Eric de Oliveira.

Cele mai multe goluri s-au marcat pe 25 iulie 2020, Viitorul - Chindia 4-1.

Cea mai recentă întâlnire directă din campionat: 29 iulie 2022, Farul - Chindia 0-0.

Mediile de vârstă

Chindia - 24 ani şi 8 luni.

Farul Constanţa - 22 ani şi 9 luni

Pe teren s-ar putea întâlni doi dintre cei mai în formă jucători din acest campionat, Doru Popadiuc, șapte goluri marcate şi un assist, respectiv Alexi Pitu, trei goluri înscrise şi cinci pase decisive.

Linii de clasament

11. Chindia   16     5   4   7   20-21   19

1. Farul         17   12   4   1   32-13   40

Partida va fi transmisă în direct de PRIMA Sport, DIGI Sport și ORANGE Sport.

Sursa text www.lpf.ro

Etapa a 18-a

Vineri, 11 noiembrie

Sepsi OSK Sf. Gheorghe – Petrolul Ploiești 2-0

Sâmbătă, 12 noiembrie

Ora 17.30 Chindia Târgoviște – Farul Constanța

Ora 20.30 FC Rapid – Universitatea Craiova

Duminică, 13 noiembrie

Ora 15.45 UTA Arad – FC Voluntari

Ora 18.00 CS Mioveni - CFR Cluj

Ora 21.00 FC U Craiova - FCSB

Luni, 14 noiembrie

Ora 18.00 Universitatea Cluj - FC Argeș

Ora 21.00 FC Botoșani – FC Hermannstadt

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.